Tarifele de acces pe muntele Ceahlău
Dimensiune font:
Consilierii judeţeni au aprobat tarifele pentru taxele speciale şi amenzile contravenţionale din competenţa Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău (DAPNC), care vor fi percepute în anul fiscal 2016.
Spre deosebire de anul trecut, turiştii vor plăti, începând cu 2016, un bilet pentru Centrul de vizitare Izvorul Muntelui, a cărui valoare va fi de 5 lei pentru adulţi şi de 2 lei pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari.
„Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, prin adresa nr. 1106 din 21.10.2015, solicită eliminarea taxei pentru însoţirea turiştilor şi a tarifului pentru abonamentele de intrare în zona parcului, din lipsă de solicitări, precum şi introducerea unor noi taxe: taxă de vizitare pentru Centrul de vizitare Izvorul Muntelui, tarif pentru analiză documentaţii cu convocarea Consiliului ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău şi taxă aviz pentru exploataţii agricole – diferenţiată în funcţie de suprafaţa terenurilor agricole, înlocuieşte avizul de exploatare păşuni“, a precizat în expunerea de motive Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean.
Noul tarif, de analiză documentaţii cu convocarea Consiliului ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău, va costa 1.500 de lei/documentaţia, iar pentru avizul de exploataţii agricole, doritorii vor plăti: 15 lei pentru suprafeţe mai mici de două hectare, 30 de lei pentru suprafeţe între două şi trei hectare, 65 de lei pentru suprafeţe mai mari de trei hectare.
Amenzi pentru cei care nu respectă regulile
Se menţin taxele de intrare în Parcul Naţional Ceahlău, de cinci lei pentru adulţi şi de doi lei pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari. Taxa de campare în locurile special amenajate este de 10 lei/cort/zi. Pentru a primi avizul de colectare fructe de pădure, ciuperci sau plante medicinale, o persoană va plăti 10 lei/zi, iar cei care vor să fotografieze în scop comercial au de achitat o taxă de 300 de lei/persoană/zi, în timp ce taxa pentru filmare în scop comercial este de 500 de lei/persoană/zi.
Pentru consultarea în vederea elaborării de documentaţii ştiinţifice din domeniile: biologie, geografie, geologie, silvicultură şi protecţia mediului, autorii vor plăti 30 de lei/oră şi vor trebui să predea un exemplar din lucrare la Administraţia Parcului.
Primăria Piatra Neamţ speră să refinanţeze creditul Telegondolei
Poluarea fonică, prin folosirea pe munte a casetofoanelor sau a aparatelor de radio, se amendează cu 80 până la 150 de lei, în timp ce aprinderea focului şi a vegetaţiei ierboase ori lemnoase se taxează cu sume cuprinse între 120 şi 200 de lei.
Alexandra DOBRESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau