Taxele nu cresc, ci se... aliniază!

default

Dimensiune font:

| 02-06-2017 03:43

Începând de anul viitor, cei care doresc să participe la târgurile organizate în oraş vor trebui să chibzuiască dacă merită să se mai deplaseze. Aceasta întrucât Primăria Iaşi le-a stabilit biruri împovărătoare, în condiţiile în care tot municipalitatea susţine că nivelul taxelor va rămâne identic cu cel din 2017

Cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local Iaşi a fost una extrem de tensionată. Motivul controverselor aleşilor locali l-a constituit proiectul vizând stabilirea taxelor şi impozitelor pe care le vor achita ieşenii începând cu 2018. Astfel, dacă edilul edilul-şef a susţinut că taxele şi impozitele pentru anul 2018 vor avea aceeaşi valoare ca în acest an, alţi consilieri susţin că Mihai Chirica minte. „Voi lansa principiul consecvenţei, în sensul că nu vorbim despre un an electoral, nici 2018, vor începe probabil din 2019 să se discute asemenea teme. Dar am păstrat acelaşi stil, am rămas consecvenţi, în sensul că nu mărim taxele şi impozitele locale pentru populaţia municipiului Iaşi”, a spus primarul.
Consilierii liberali l-au contrazis însă pe edil. Ei au arătat că, în realitate, se majorează multe sume, unele chiar cu 150 la sută, începând cu banii plătiţi pentru parcarea autoturismului şi terminând cu birurile impuse antreprenorilor locali din alimentaţia publică, agenţiilor de turism şi de publicitate, firmelor de transport persoane sau de construcţii. Reprezentanţii PNL au mai afirmat că anumite taxe chiar ar trebui eliminate, nu majorate, pentru că în anii precedenţi abia au adus câţiva lei la buget, în timp ce altele ar trebui păstrare la nivelul anului 2017. „Cu o politică de eficientizare a aparatului administrativ şi de prioritizare adecvată a necesităţilor comunităţii ieşene, taxele locale ar putea scădea, nu creşte”, au precizat consilierii locali PNL Iaşi. Amendamentul nu a întrunit votul majorităţii, proiectul de hotărâre fiind validat în forma decisă de municipalitatea ieşeană.
Ce creşte şi ce nu se majorează
Din toată această tevatură, ieşenii trebuie să înţeleagă că, într-adevăr, nivelul unor taxe şi impozite rămâne neschimbat. Este vorba, în primul rând, de impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, care, în anul 2018 vor avea aceeaşi valoare ca în acest an. Dacă, însă, ne referim la alte taxe, aici lucrurile se schimbă radical. Un exemplu concret este cel al taxei pentru organizarea de campanii promoţionale mobile cu vehicule special echipate în scopuri publicitare unde propunerea primăriei arată o creştere de 1.150%, de la 16 lei, la 200 lei pe zi. „Diferenţa de la 160 lei pentru 10 zile de promovare la 2.000 lei este substanţială şi va prejudicia mii de firme. În plus, să nu uităm şi faptul că, în ultima perioadă, mediul de afaceri a tot avut parte de creşteri succesive de impozite şi taxe”, mai susţin liberalii.
O „bagatelă” de 11 lei pe metrul pătrat!
În alte cazuri, chiar dacă vorbim despre sume aparent mici, decizia va afecta în mod negativ afaceriştii locali. Astfel, deţinătorul unui parc de distraţii va achita 15 lei pe zi pentru fiecare metru pătrat, în loc de 4 lei. „Ce fel de guvernare avem, în condiţiile în care la nivel naţional PSD anunţă scăderea şi eliminarea de taxe şi impozite şi introducerea de facilităţi fiscale pentru mediul de afaceri, dar la nivel local creştem tot ce se poate? Primăriile sunt obligate să-şi asume responsabilitatea pentru măsurile bombastice anunţate de liderii de partid, făcute fără acoperire şi fără o fundamentare corectă”, a declarat liderul PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă.
„Nu majorăm, ci aliniem anumite taxe!”
Ciudat este şi faptul că şi după aprobarea proiectului, Primăria continuă să se joace cu vorbele. „Argumentele lansate de către consilierii locali PNL, cum că taxele şi impozitele locale votate astăzi ar împovăra excesiv micii antreprenori, sunt pur şi simplu false. Hotărârea Consiliului Local presupune doar alinierea unor taxe şi impozite pentru comerţul stradal la nivelul de impozitare din celelalte mari oraşe ale României”, se arată într-un  comunicat al municipalităţii. Dan CONSTANTINESCU

* * *

1.150%
Este creşterea taxei pentru campaniile publicitare mobile, de la 16 lei la 200 lei pe zi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei