ATENŢIE-Ţeapă imobiliară pe OLX

default

Dimensiune font:

| 31-01-2016 08:55

Prin prisma statutului de oraş universitar, tinerii sunt ademeniţi în ţepe imobiliare care, la prima vedere, par nişte oferte extrem de atractive * escrocii care pretind că lucrează în străinătate, dau spre închiriere garsoniere şi apartamente în zona universităţilor şi le spun clienţilor să le facă dovada plății înainte să le prezinte apartamentul * mai nou, conversaţiile între ţepari şi victime se poartă prin mail, pe motiv că nu ar avea semnal la telefon în zona în care locuiesc * un ieşean a căutat locaţia IP-ului unui astfel de mail ataşat unui anunţ pe OLX şi a constatat, cu stupoare, că escrocul se află chiar în Iaşi * acest sistem se practică, de ani buni, şi la vânzarea de autoturisme 

Vechile escrocherii se întorc, după un rebranding studiat şi fac victime în rândul ieşenilor aflaţi în goana după o chirie bună. Principala atracţie o reprezintă imobilele aflate în apropierea campusurilor universitare din Iaşi, care nu sunt deloc ieftine. Totuşi, din dorinţa de a fi mai aproape de facultate ori de centrul oraşului, tinerii sunt dispuşi să scoată sute de euro din buzunar, fără să cunoască proprietarul. Un ieşean care a înţeles că urmează să fie victima unei inginerii mafiote a stat de vorbă cu redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” şi a povestit cum operează ţeparii de pe piaţa chiriilor. Tânărul a fost interesat de un anunţ găsit online pentru un apartament cu două camere în Piaţa Unirii. Iniţial, a încercat să-l sune pe proprietar, însă acesta i-a respins apelul, apoi au avut schimburi de informaţii prin mail. În fapt, ţeparul i-a explicat că lucrează în Londra şi nu are pe nimeni de încredere în ţară să-i prezinte tânărului apartamentul. A fost motivul potrivit să-i ceară ieşeanului să facă dovada plății. Mai apoi, proprietarul i-a spus de costurile de transport pe ruta Londra – Iaşi, sub pretextul că trebuie să vină personal să deschidă apartamentul, iar o călătorie programată într-un timp scurt ar fi prea costisitoare. Eu lucrez de câţiva ani în Londra, ca doctor pediatru la un cabinet privat. Din dorinţa şi nevoia de a închiria cât mai repede, am pus deja un preţ mic (250 euro plus avans cu aceeaşi sumă – n.r.) şi nu doresc să mai discutăm legat de acest aspect. Dacă credeţi că mai vreţi să negociaţi, eu nu sunt de acord şi am rugămintea să nu ne pierdem timpul. Dacă vă place locuinţa mea, vin în România să vă arăt şi să facem contractul de închiriere. Adresa exactă nu aş vrea să v-o spun înainte să ne întâlnim, deoarece s-au întâmplat atâtea probleme acolo în ţară”, a răspuns ţeparul prin mail, moment în care clientul interesat de apartament a înţeles că este vorba de un sistem imobiliar mafiot. „Londonezul” a motivat că, pentru a veni în ţară, trebuie să facă o călătorie scumpă, crezând că în acest mod îl va constrânge pe posibilul chiriaş să ia apartamentul. „Nu vreau să par nepoliticos, dar momentan nu mai vreau să vorbesc la telefon până nu sunt convins că doriţi într-adevăr să închiriaţi. Când m-am hotărât să închiriez, am luat în calcul că trebuie să fac un drum de aici din Anglia până acasă, deci nu ar fi asta o problemă. Aş putea să vin în două zile în ţară, dar aş vrea să fiu sigur că doriţi să staţi măcar câteva luni şi că aveţi banii necesari. Vă daţi seama că nu aş putea să fac un drum doar să vedeţi”, a scris ţeparul. Având suspiciuni asupra identităţii proprietarului, tânărul a verificat IP-ul mail-ului primit şi a descoperit că, în tot acest timp, a purtat o conversaţie cu o persoană aflată în Iaşi, nicidecum în Londra. 

 

Așa arată apartametul falsului proprietar

 

A cerut banii prin Western Union

 

Tudor, cel care a găsit anunţul pe OLX a avut o conversaţie cu proprietarul apartamentului la mijlocul săptămânii trecute. La puţin timp după primul contact, anunţul dispăruse. „Am dorit să-i arăt soţiei mele fotografiile cu apartamentul, dar anunţul a dispărut. Ca şi locaţie, noi căutam ceva în apropiere de Facultatea de Medicină. Am cerut un reper mai exact al poziţiei apartamentului pentru că, de multe ori, în anunţuri găseam locaţia în centru, când, de fapt, erau la Gară sau în Podu Roş”, povesteşte ieşeanul. Din mărturisirile victimei, numele proprietarului ar fi Eugen Adrian Andrei, însă posibilitatea ca acest nume să fie un alt fals este destul de ridicată. În ultimul schimb de mail-uri între cei doi, proprietarul i-a cerut bani într-un cont Western Union, ca să fie făcută, chipurile, dovada existenţei banilor pentru chirie. Aş dori să mă asigur că închiriaţi locuinţa. Ca să fiu sigur că nu vin degeaba până în România şi că nu cumpăr biletele la avion degeaba, vreau să îmi dovediţi că aveţi banii pregătiţi şi nu îi daţi pe altă chirie la altcineva sau cine ştie cum doriţi să negociaţi preţul chiriei. Pentru asta, vom folosi sistemul de transfer de bani Western Union, pentru că este cel mai sigur şi cunoscut sistem de plată din lume”, a răspuns proprietarul.

 

Menţionăm că astfel de anunţuri sunt întâlnite de ani buni pe piaţa de vânzări a maşinilor, iar alţi ieşeni spun că erau să cadă în capcana unor escrocherii similare. „Era s-o păţesc eu cu o maşină şi când i-am cerut numărul de telefon din Londra mi-a zis că nu prea are semnal bun”, povestesc unii ieşeni pe reţelele de socializare. 

 

Vezi și Mamă către autorităţi: „Fiica mea a venit cu cannabis de la şcoală”

 

Vezi și Nepotismul macină sistemul bugetar EXCLUSIV

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei