Terenurile agricole din extravilan se vând greu
Dimensiune font:
Problema cea mare este la suprafeţele mici
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Neamţ, din iunie, s-au înregistrat 301 de dosare, care însumează o suprafaţă mică de teren agricol în extravilan, de aproximativ 160 de hectare. „Suprafeţele scoase la vânzare au, în medie, jumătate de hectar. Noi suntem cei care dăm avizul pentru preemptori până la 30 de hectare. Pentru suprafeţe mai mari de un hectar, sunt 34 de dosare. Până la acest moment, doar 14 preemptori s-au arătat interesaţi de ofertele de vânzare publicate pe site-ul Direcţiei Agricole. Noi verificăm dacă preemptorul îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi avizul necesar încheierii contractului de vânzare-cumpărare”, a spus Maricel Tălmăcel, directorul DADR Neamţ. Preemptorii sunt de ranguri diferite, primii fiind coproprietarii, apoi arendaşul, urmaţi de vecinii de parcelă şi apoi de statul român. Dacă în cele 30 de zile de la afişarea ofertei, niciun preemptor nu îşi manifestă intenţia să cumpere terenul, tranzacţionarea este liberă, urmând ca vânzătorul să înştiinţeze în scris primăria că a luat aceasta decizie, potrivit Legii nr. 17/2014. În cazul tranzacţionării libere, contractul de vânzare se încheie pe baza adeverinţei eliberate de primărie.
Ingrid CIOFOAIA
Vânzarea liberă a terenului nu se poate face la un preţ mai mic sau în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau