EXCLUSIV Teroare pe strada Cuza Vodă

default

Dimensiune font:

| 17-02-2015 12:40

Trei femei care locuiesc pe strada Cuza Vodă din centrul Iaşului sunt terorizate de mai bine de dou luni de către administratorul unei cafenele care nu deţine autorizaţie de funcţionare * mai mult, această cafenea a fost transformată în mod ilegal în club de noapte * fără a lua nici cea mai mică măsură de diminuare a poluării fonice şi a reglării relaţiilor dintre vecinătăţi, individul care administrează clubul a trecut la ameninţări chiar de faţă cu oamenii legii * după miezul nopţii, strada Cuza Vodă este transformată în zonă de război de către clienţii cafenelei, iar locatarii din zonă sunt terorizaţi

Drepturile esenţiale ale omului sunt încălcate la Iaşi cu concursul direct al oamenilor legii. Prin pasivitatea şi ignoranţa lor, cei care poartă uniforma statului se fac părtaşi la teroarea pe care o suportă trei femei, de mai bine de două luni, din partea administratorului unei cafenele de pe strada Cuza Vodă şi a clienţilor, mulţi dintre ei minori, care ies drogaţi sau beţi din cafenea şi defulează pornografii, înjurături, ameninţări şi alte aspecte suburbane pe cea mai centrală stradă a Iaşului.
Totul a început în pragul sărbătorilor de iarnă, atunci când pe strada Cuza Vodă din Iaşi a apărut „Cafeneaua Cuza”, în subsolul Casei Bucovinene. Liliana Cojocaru, patroana Casei Bucovinene, a închiriat spaţiul de la subsolul clădirii pentru funcţionarea unei cafenele administrate de Radu Cătălin şi soţia, cadru didactic la Şcoala Sanitară „Grigore Ghica”. „Începând de pe 25 decembrie a pornit totul. De la acea dată şi până pe 17 ianuarie a fost scandal în fiecare noapte. Noi nu am dormit o noapte întreagă în toată această perioadă. De pe 17 şi până pe 24 ianuarie a fost o săptămână în care nu au avut activitate, iar după asta au reînceput”, a spus Georgeta Brăescu, proprietara imobilului situat vizavi de cafenea.

Citeste si "O noapte in infernul de la UPU Spiridon"

Clienţii cafenelei transformă strada Cuza Vodă în zonă de război
Deşi în acte este trecut un program de funcţionare, de până la orele 23.30, în realitate, distracţia se întinde până dimineaţa. Cele trei femei, Georgeta Brăescu şi cele două fiice, sunt forţate în fiecare noapte să se pună la punct cu ultimele acorduri de club, asezonând această audiţie îngrozitoare cu calmante. Chiar dacă imobilul acestora este căptuşit cu două rânduri de geamuri, structura clădirii captează ca un burete başii ce ies prin gurile de aerisire ale cafenelei. „Tot timpul mi se spune de către poliţişti să sun la 112. Sun la Poliţie şi cobor jos, pe la 1-2 noaptea. Ca o prostituată stau pe trotuar, aşteptând Poliţia. Într-o noapte, pe la 3 jumătate dimineaţa, am chemat Poliţia şi au venit jandarmii, şi atunci l-am văzut prima oară pe patron. Domnule, cât credeţi că noi nu o să mai dormim şi o să vă mai bateţi joc de noi?, l-am întrebat. Doamnă, pentru că reclamaţi la Poliţie am să vă dau în judecată că mi-aţi înjurat clienţii. Dumneavoastră ştiţi cine sunt eu?, mi-a spus el. Sunteţi o persoană care nu respectaţi legea, i-am spus, şi asta a fost toată discuţia cu acest om”, îşi aminteşte Georgeta Brăescu. Femeia susţine că după miezul nopţii, strada Cuza Vodă, în dreptul acestei cafenele, se transformă în zonă de război. „Ies din cafenea şi încep să urle, să ţipe, aruncă cu petarde. Pe unul l-a luat Salvarea pe la ora 3 dimineaţa, după ce l-au cărat nişte băieţi pe braţe, din subsol, aşa de băut era. Când vine Poliţia dau muzica mai încet şi după ce pleacă dau din nou la maxim. De când au venit ăştia cu barul mi-au mai băgat două stenturi pe arteră. Am avut şi fibrilaţii, pe lângă infarctul meu, iar la o ureche am cancer şi nu mă pot opera din cauza inimii. Când începe muzica, numai bum-bum, inima o ia razna. Nu mai pot! Chiar trebuie să ies în sicriu din casa mea? Nu pot să îmi folosesc locuinţa? Eu din casa mea unde să mă duc? Noi nu am avut sărbători, nu am avut Crăciun, nu am avut An Nou. Luăm câte un pumn de calmante de la atâta epuizare psihică şi ajungem neoameni pentru că noi nu dormim”, este drama prin care trece această femeie.
Reporterii „Evenimentul Regional al Moldovei” au încercat să obţină un punct de vedere şi de la administratorul acestei cafenele, dar nu l-au găsit decât pe concubinul patroanei de la Casa Bucovineană care, pentru a nu-şi pierde chiriaşul, a infirmat cele spuse de femeie, precum şi rapoartele de control ale Poliţiei. „Cafeneaua funcţionează până la ora zece. Poate mai fac ei câte o petrecere, câteodată, dar nu stau noaptea”, a spus acesta.
Fără autorizaţie de funcţionare
Toată această situaţie a fost adusă la cunoştinţa şefilor Poliţiei, Prefecturii şi Primăriei Iaşi, instituţii care, direct sau indirect, prin serviciile din subordine, au autorizat activitatea acelei cafenele şi, totodată, au datoria să o monitorizeze şi în acelaşi timp să o sisteze, dacă se constată abateri de la condiţiile iniţiale de autorizare. Primul răspuns, cel al Primăriei Iaşi, este dat în urma delegării cazului către Poliţia Locală şi verificării de rigoare. „Poliţiştii locali au efectuat verificări, ocazie cu care SC Still Media Production, cu punct de lucru în Cuza Vodă 30-32, nu deţine autorizaţie de funcţionare eliberată de către Primăria Iaşi, motiv pentru care agentul economic a fost sancţionat şi somat să intre în legalitate”, este răspunsul Primăriei. La rândul lor, poliţiştii din cadrul IPJ Iaşi au efectuat temeinice verificări (cum altfel?) împotriva societăţii în cauză şi a administratorului acesteia şi au aplicat o amendă de 3.500 de lei, dându-se asigurări că „poliţiştii de proximitate din zona de domiciliu vor supraveghea situaţia pentru a menţine climatul de linişte şi siguranţă”. Cel mai neprofesionist răspuns este dat însă de conducerea Poliţiei Municipiului Iaşi, şi respectiv ai Secţiei III Poliţie, tocmai cei care intervin la aceste sesizări. În răspunsul acestora se precizează că „persoana la care faceţi referire (n.r. nu este precizat nici un nume), a fost sancţionată contravenţional în conformitate cu prevederile Legii 61/91 (n.r. Legea privind sancţionarea faptelor de încălcare a ordinii şi liniştii publice). Acesteia i s-a recomandat ca pe viitor să ia toate măsurile pentru a nu tulbura ordinea şi liniştea publică a locatarilor de pe strada Cuza Vodă”. Practic, frecţie la picior de Prigoană sau, cum spune Georgeta Brăescu „ăsta e statutul femeii singure, să te lovească oricine”.
În acest caz se impune a se observa când se va sista acest joc grotesc de-a sintagmele – „dispunerea intrării în legalitate”, „climat de linişte şi siguranţă” sau „recomandări ca pe viitor” - şi când vor începe cei în drept să îşi facă treaba, ieşind din spatele legii ambigue şi apărând în fapt drepturile unor persoane vulnerabile în faţa unor indivizi aflaţi la limita penală a relaţiilor sociale. Nelu PĂUNESCU

SC Still Media Production, cu punct de lucru în Cuza Vodă 30-32, nu deţine autorizaţie de funcţionare eliberată de către Primăria Iaşi

„De când au venit ăştia cu barul mi-au mai băgat două stenturi” - Georgeta Brăescu

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei