Testarea „Planului Roşu”
Dimensiune font:
Prefectul de Bacău, Ioan Ghica, a participat, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la Exerciţiul pentru antrenarea structurilor de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice în situaţia producerii unui accident feroviar într-un tunel de cale ferată. Exerciţiul s-a desfăşurat în oraşul Târgu Ocna, unde se află singurul astfel de tunel din judeţ, amplasat într-o zonă în care accesul forţelor de intervenţie se realizează deosebit de dificil.
Având în vedere situaţiile tactice complexe create în scenariu şi numărul victimelor rezultate, prefectul a aprobat activarea „Planului Roşu de Intervenţie”, în vederea testării viabilităţii acestuia. Au fost implicate forţe şi mijloace din cadrul ISUJ, IPJ, IJJ, Serviciul de Ambulanţă, filiala de Cruce Roşie Bacău, Serviciul Salvamont, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Târgu Ocna, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, precum şi un elicopter al Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi. Modul în care au fost rezolvate situaţiile jucate în cadrul exerciţiului au demonstrat buna cooperare între structurile participante. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau