Tichetele de masă, subiect de scandal la spitalul din Bârlad
Dimensiune font:
Conducerea unităţii medicale a fost dată în judecată pentru că nu a acordat aceste drepturi * cei 650 de salariaţi ai Spitalului de Urgenţă Bârlad nu şi-au mai primit drepturile de două luni * în cazul în care vor avea câştig de cauză, angajaţii vor trebui încaseze câte 200 de lei pentru fiecare lună în care nu s-au primit tichetele de masă
Angajaţii Spitalului de Urgenţă din Bârlad îşi vor primi zilele acestea salariile pe luna martie. Vestea nu este chiar una foarte bună fiindcă nu este completă. Lucrurile nu sunt de loc în ordine la această instituţie medicală deoarece se pare că nici luna aceasta nu vor primi tichetele de masă prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Povestea unui proces
Spitalul de Urgenţă din Bârlad are 816 paturi pentru spitalizare continuă, 37 paturi pentru cea de zi şi 830 de salariaţi.
Pe 7 aprilie, Comitetul Director, format din Ştefan Constantinciu (manager), Gabriela Daniş (director medical) şi Angelica Chirilă (director economic), a fost dată în judecată, la Tribunalul Vaslui-Secţia Muncă, de peste 650 de salariaţi ai unităţii medicale, membri ai Sindicatului Judeţean „Sanitas” - filiala Bârlad.
Salariaţii solicită în instanţă reluarea plăţii celor 20 de tichetelor de masă acordate lunar, drepturi care au fost suspendate de la plată din luna februarie. Angajaţii spitalului solicită şi plata retroactivă a acestor bonuri prevăzute în contractul colectiv de muncă, de la data suspendării până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată (sunt 40 de tichete de masă/salariat). „Cei peste 650 de membri ai Sindicatului «Sanitas» au semnat pentru acţionarea în judecată a conducerii spitalului deoarece s-a încălcat Contractul Colectiv de Muncă. Angajatorul este obligat să acorde aceste tichete, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat şi de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate”, a precizat Cristi Puţeanu, liderul de sindicat.
La spitalul din Bârlad sunt probleme de mult timp. Unitatea are datorii imense către furnizori şi există şi bănuiala că ar fi fost semnate contracte preferenţiale. Restanţele foarte mari i-au determinat pe şefi să taie din drepturile angajaţilor, ceea ce i-a adus în faţa instanţei.
Andrei BALABAN
„Avem semnale că managerul Ştefan Constantinciu face eforturi mari ca să asigure tichetele de masă restante pentru luna februarie. Sperăm că el se va ţine de cuvânt şi va găsi surse de finanţare pentru a-şi respecta astfel angajamentul luat faţă de salariaţi, anume acela de a nu tăia tichetele de masă şi sporurile” - Cristi Puţeanu, liderul sindicatului „Sanitas”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau