Țigări de contrabandă ascunse într-un tunel secret
Dimensiune font:
Valoarea țigărilor depășește 100.000 de euro
Polițiștii suceveni au făcut o captură impresionantă de țigări. În urma unor percheziții efectuate în județul Timiș, ei au ridicat 1.120.000 ţigarete de provenienţă Duty-free și extracomunitară, cu o valoare de piață de 560.000 lei. Interesat este că cea mai mare parte a țigărilor au fost descoperite într-o gospodărie din Lugoj, mai exact într-un tunel secret. Anchetatorii susțin că tunelul, săpat de membrii rețelei de traficanți, făcea legătura dintre o anexă a gospodăriei și curtea locuinței. Polițiștii au descoperit tunelul, chiar dacă gurile exterioare erau acoperite cu pavele. În plus, oamenii legii au ridicat de la contrabandiști și 120.040 lei, 4285 euro, precum trei autovehicule cu o valoare de piaţa de circa 30.000 euro. Vehiculele au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei mununicipiului Lugoj şi la sediul IPJ Suceava. Au fost ridicate în vederea cercetărilor telefoane mobile, sisteme de stocare informatice înscrisuri şi alte bunuri cu valoare probatorie în cauză. „Astfel, în dimineaţa zilei de 11.04.2016 poliţişti suceveni, cu sprijinul Brigăzii mobile a Jandarmeriei București, au procedat la efectuarea celor 4 percheziţii la domiciliile unui bărbat de 42 ani şi a unui bărbat de 35 ani, ambii din comuna Coşteiu, judeţul Timiş, respectiv la domiciliul unui bărbat de 47 ani din mun. Lugoj”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție. Cele trei persoane, bărbaţii cu vârste cuprinse între 35 şi 47 de ani, au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava în vederea audierii. În urma administrării materialului probator, faţă de cei trei bărbaţi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul IPJ Suceava.
Oana ȘLEMCO, Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau