Tineri din centrele de plasament, admişi la facultate
Dimensiune font:
Ei provin din Complexul de Servicii „Elena Doamna”
Performanţele unor tineri din centrele de plasament nu reprezintă o premieră în Neamţ, an de an fiind remarcaţi astfel de elevi. La sfârşitul anului şcolar, în centrele din judeţ erau 21 de studenţi. „Ambiţia, munca şi dorinţa acestor tineri de a-şi depăşi condiţia şi de a reuşi în viaţă sunt demne de tot respectul şi de cea mai pură admiraţie. Sunt copii care au învăţat de mici că viaţa este o luptă iar ei au făcut totul pentru a câştiga fiecare bătălie. Au înţeles că unica lor şansă pentru a avea un viitor luminos este educaţia, motiv pentru care, prin muncă şi seriozitate, au reuşit să urce treaptă cu treaptă şi azi au devenit studenţi, masteranzi sau chiar doctoranzi. Noi suntem extrem de mândri de ei, îi încurajăm şi sprijinim pentru a-şi îndeplini visele şi sperăm să fie modele pentru colegii lor“, a declarat Cristina Păvăluţă, director general al DGASPC. În urma Bacalaureatului, alţi trei tineri au fost admişi în învăţământul superior. Unul va urma studiile Universităţii de Medicină din Iaşi, altul ale Facultăţii de Ingineria Mediului din Bacău şi cel de-al treilea ale Facultăţii de Studii Economice din Suceava.
Citeşte şi: Pagube de milioane de euro din cauza secetei
Ingrid CIOFOAIA
Pentru tinerii care se află în sistemul de protecţie al statului şi care urmează studii universitare, cheltuielile de cazare şi masă sunt asigurate de DGASPC.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau