Top 3 al celor mai căutaţi oameni de Poliţia ieşeană! EXCLUSIV
Dimensiune font:
În ultimul deceniu, mai mulţi infractori sau suspecţi de comiterea unor infracţiuni au scăpat de sub nasul oamenilor legii * cei mai mulţi au fost găsiţi, dar unii dintre aceştia par că au intrat în pământ
Poliţiştilor ieşeni nu le face plăcere când infractori sau suspecţi de comiterea unor infracţiuni nu mai sunt de găsit. În general, prin metode specifice meseriei, oamenii legii îi dibuiesc pe fugari, dar există şi cazuri nefericite, când lucrurile nu ies aşa cum şi-ar fi dorit. În ultimul deceniu există mai multe astfel de situaţii nefericite, dar altele sar în ochi mai mult.
„Telenovela Terom“
Unul dintre cei mai râvniţi suspecţi de către Poliţia ieşeană este nimeni altul decât Hassan Nana’a. Sirianul de 43 de ani este judecat în lipsă în celebrul „Dosar Terom”. Procesul devalizării societăţii Terom SA a început în urmă cu peste cinci ani. În cadrul acestui proces, fraţii sirieni Hassan şi Ammar Nana’a au fost acuzaţi de devalizarea Terom. Alături de aceştia, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Ali Nanah, Ioan Viorel Vaidner – fost director general al companiei ieşene, Teodora Dumitru – fost director economic, Viorica Zlate – fost director comercial, Mohamad Shawi şi Marijana Inglifer. Oamenii legii au precizat că Ammar Nana’a, fost administrator, Hassan Nana’a, fost acţionar majoritar al firmei ieşene, şi Ali Nanah au constituit un grup infracţional, la care au aderat ori pe care l-au sprijinit ceilalţi acuzaţi. Conform anchetatorilor, ei ar fi acţionat în scopul comiterii de infracţiuni economice, producând un prejudiciu total patrimoniului Terom SA de aproape 14 milioane de lei. Autorităţile cred că Hassan Nana’a se ascunde în ţara natală.
Dispariţie misterioasă
Un alt personaj căutat de Poliţie este născut în Republica Moldova şi fusese stabilit în Iaşi: Vasile Rodideal. El a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor. Rodideal a reuşit să iasă din ţară în anul 2009, cu toate că era dat în consemn la frontieră. Rodideal a fost condamnat pentru că, în 2005, ar fi introdus în Iaşi arme şi explozibili pentru uciderea unui rival. Despre Rodideal au existat mai multe zvonuri, unele arătând că acesta ar fi plecat în spaţiul ex-sovietic.
Căutat şi-n gaură de şarpe
Un alt bărbat căutat, urmărit pentru violenţă extremă şi scăpat de autorităţi, este Robert Gîrleanu. Originar din Republica Moldova, acesta a fost acuzat că este autorul unui triplu asasinat. Născut în 1977 în Republica Moldova, el are cetăţenie română şi moldovenească şi se sustrage de la închisoarea pe viaţă. El a fost condamnat pentru că, în anul 2000, ar fi împuşcat trei parteneri cu care ar fi făcut afaceri cu maşini furate, în ţara vecină. Gîrleanu a dispărut fără urmă, deşi era dat în consemn la frontieră. Autorităţile consideră că, probabil, Gîrleanu se ascunde în spaţiul ex-sovietic. Ciprian NEDELCU
„Împreună cu un acţionar de la SC Terom SA Iaşi, Hassan Nana’a a folosit cu rea-credinţă bunurile acesteia într-un scop contrar, favorizând în acest mod alte societăţi comerciale în care erau direct interesaţi” - poliţiştii ieşeni
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau