Top 5 infracţiuni de sezon

default

Dimensiune font:

| 15-08-2014 11:44

 Învață din greșelile celorlalți. Evită să devii o victimă a propriului comportament

În materialul următor prezentăm cele mai frecvente situații reclamate de ieșeni în această perioadă a anului. Unele dintre acestea nu se manifestă doar vara și le întâlnim pe tot parcursul anului. Aceste tipuri de infracțiuni sunt favorizate de neatenția oamenilor și hoții profită din plin de ele. Nu dorim “să îi tragem de urechi” pe cei care nu își protejează în mod corespunzător bunurile personale, ci rolul nostru este de a informa cetățenii cu privire la modul în care acționează infractorii și ce speculează ei în comportamentul potențialei victime.
Ne referim în general, la un anumit gen de infracțiune și anume FURTUL, dar vor atinge și aspecte legate de pierderea unor bunuri și modul în care trebuie să procedeze un cetățean care a găsit un bun care nu îi aparține.
Cazurile de mai jos sunt însoțițe și de situații concrete sesizate poliției în ultimele zile. Testimonialele care apar nu aparțin victimelor și reprezintă un punct de vedere al polițiștilor de prevenire care au dorit în acest fel să redea o imagine cât mai fidelă a reacției pe care o au de obicei persoanele care sunt păgubite în acest fel.


1. Furturi din locuințe de la parter sau etaje inferioare ale blocurilor – ferestre lăsate deschise pe timp de zi sau noapte

Din cauza zilelor călduroase din ultima perioadă, mulţi oameni, indiferent că locuiesc la casă sau apartament lasă ferestrele deschise, ziua sau noaptea, pentru aerisire sau răcorire. Acest lucru reprezintă „o motivaţie” pentru infractori de a comite un furt din locuinţă, mai ales dacă discutăm de case sau apartamente situate la parterul sau etaje inferioare ale blocurilor. Din acest punct de vedere trebuie să manifestăm atenţie şi să ne luăm măsuri pentru descurajarea celor care încearcă să profite de acest lucru.
“Pe la prânz am plecat de acasă, lăsând geamul de la balcon deschis. La întoarcere am constatat că cineva mi-a furat din locuință laptop-ul pe care plătisem 3200 lei. Cred că hoții au intrat pe fereastra lăsată deschisă, întrucât locuiesc și la parter. Acum îmi dau seama că am greșit, dar este prea târziu” – furt dintr-un apartament situat la parterul unui bloc comis în data de 14 august a.c., între orele 11.30-16.00. Hoții au profitat de faptul că geamul de la balcon este lăsat deschis și au pătruns în interiorul apartamentului.

2. Telefoane/portofele/genți lăsate fără supraveghere

Este vară și lumea este mai relaxată. Mergem la terase, în cluburi sau alte locuri în dorința de a ne deconecta. Sau pur și simplu stăm acasă. În orice moment bunurile mici și valoare pe care le avem asupra noastră trebuie supravegheate. Cele mai multe furturi de acest gen se comit în spații publice. Hoții sunt în căutarea unor astfel de oportunități și atunci când observă un telefon nesupravegheat, încearcă să îl sustragă. Șansa de reușită a furtului este în strânsă legatură cu atenția pe care proprietarul o acordă bunurilor personale.
“Seara, am plecat de acasă și mi-am lăsat telefonul pe masa aflată în curtea casei. Era un telefon de ultimă generație, în valoare de circa 3000 de lei. Nu mă gândeam că o să pățesc așa ceva” – furt comis în data de 12 august a.c. din curtea unei case din municipiul Iași, reclamat poliției după 2 zile.

3. Însușirea bunului găsit – sau mai bine zis BUNURILE PIERDUTE

În general discutăm despre cetățeni care, din diverse motive – grabă, neatenție sau neglijentă – își uită bunurile în anumite locuri pe care le-au frecventat sau, pur și simplu, le pierd.
Cele prezentate mai sus, scot în evidență importanța adoptării și punerii în practică a unor măsuri simple de protecție a bunurilor personale, care trebuie să devină un “tic” pentru toți. Scopul este acela de a nu ne prejudicia noi înșine și să reducem pe cât posibil astfel de situații neplăcute pentru oricine, mai ales din punct de vedere financiar.
Pe de cealaltă parte, ne adresăm și celor care găsesc bunuri care nu le aparțin. În acest sens le amintim/reamintim că au obligația legală ca în termen de 10 zile de la găsirea bunului să îl înapoieze posesorului sau să îl predea poliției. În caz contrar riscă să fie cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de “însușirea bunului găsit”.
Printre bunurile reclamate ca uitate/pierdute, telefonul mobil este întâlnit în peste 50% din situații, urmat de genți, poșete, portofele, bagaje, haine. Ca și locație, taxiul este locul preferat în care victimele își pierd bunurile. Urmează mai apoi cluburile, complexele comerciale, magazinele, alte spații publice.
“După ce am scos bani din bancomat, din greșeală am pierdut portofelul. Cred că mi-a căzut pe jos. Aveam îl el, pe lângă banii scoși de pe card, și cheile de la locuință” – pierderea unui portofel în care se aflau circa 820 de lei de către o bătrână din municipiul Iași.

4. Furturi prin metoda: “ce telefon frumos ai, vreau să îl văd și eu!”

Din ce în ce mai mulți copii, începând chiar din ciclul primar, primesc telefoane din partea adulților. Și nu discutăm de terminale ieftine, ci de aparate de ultimă generație, smartphone-uri, a căror valoare este destul de însemnată. Nimeni nu neagă dorința părinților de a știi permanent unde se află copilul lor și de a putea să îl contacteze de câte ori consideră că este necesar acest lucru. Nu de puține ori, telefonul mobil reprezintă o recompensă pentru anumite rezultate ale copilului. Dar este necesar ca adulții să conștientizeze și altceva. Astfel, ne trimitem copilul la școală, la joacă sau în alte locuri publice cu o mică avere asupra lui. Pe care însă, de cele mai multe ori, nu știe cum să o gestioneze, iar modul în care folosește telefonul mobil îl poate transforma în ținta unui infractor.
“Băiatul meu mergea pe stradă și tinea telefonul în mână. A venit un tânăr necunoscut, i l-a luat din mână și a plecat. I-am spus că daca nu are grijă de el, altul nu mai îi cumpăr” – furt telefon mobil în valoare de 2000 de lei comis în seara zilei de 14 august 2014. Hoțul l-a luat din mâna unui adolescent care mergea pe stradă.

5. Furturile din autoturisme - bunuri de valoare lăsate la vedere sau portiere neasigurate

Hoții observă bunuri de valoare lăsate la vedere în mașini și trec la acțiune. Fie forțează portiera, fie sparg geamul acesteia, rezultatul este totdeauna același: paguba constând în valoarea bunului sustras și la care se adaugă și distrugerea provocată autoturismului. Bunurile furate sunt de obicei telefoanele mobile, aparate GPS, borsete, genți, iar hoții operează atât ziua, cât și noaptea și comit infracțiunea într-un timp foarte scurt.
“Am lăsat mașina pentru scurt timp descuiată și în interior o borsetă în care aveam documente, 400 euro şi 400 lei. Nu am crezut că hoții pot opera atât de repede” – furt comis în dimineața zilei de 14 august.a.c., în jurul orelor 06.30, când un ieșean și-a lăsat pentru câteva momente mașina descuiată și în interior o borsetă. Hoții au profitat imediat de acest lucru și au obținut un profit semnificativ în doar câteva momente.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei