Toţi arhitecţii Primăriei, în concediu medical
Dimensiune font:
Angajaţi din “vechea gardă” continuă să-i pună beţe în roate primarului interimar, Mihai Chirica, prin crearea unui cadru disfuncţional în administraţia ieşeană * în aceste zile, activitatea Instituţiei Arhitectului Şef este paralizată * din cei trei arhitecţi pe care îi are Primăriei, doi sunt în concediu medical de o săptămână, printre care şi arhitectul şef al Iaşului, iar ultimul arhitect, Tudor Vericeanu, îşi satisface alte îndatoriri
De mai bine de o săptămână de zile, Instituţia Arhitectului Şef este deservită de poliţistul local şi de o mână de angajaţi fără drept de semnătură. După scandalul izbucnit între primarul interimar, Mihai Chirica, şi fostul arhitect şef, Tudor Vericeanu, această instituţie a înregistrat un libertinaj maxim, fiecare angajat facându-şi propiul program şi îndeplinind propriile atribuţii. Aşa se face că, de la începutul acestei săptămâni, arhitectul şef al Iaşului, Ana Maria Târziu, împreună cu arhitecta Cracea, şefa Serviciului Urbanism din cadrul Instituţiei Arhitectului Şef, şi-au luat concediu medical. În ce-l priveşte pe ultimul arhitect din această instituţiei, Tudor Vericeanu, acesta a fost tras pe linie moartă, fiind în acest moment responsabil cu reţelele edilitare. Acest aspect a fost interpretat de către unii consilieri locali drept sabotaj la adresa edilului interimar al Iaşului, ţinând cont şi de ultimele convulsii legate de demiterea lui Tudor Vericeanu.
“Târziu, Cracea şi Vericeanu sunt singurii trei arhitecţi ai Primăriei Iaşi., Vericeanu, cu Comisia de Disciplină şi toate golăniile pe care le-a făcut a rămas pe dinafară iar cele două menţin aceeaşi linie începută de Vericeanu, de impunere a unor blocaje, ca oamenii să ajungă al exasperare şi lumea să vină la ei să facă manevre cu acte. Când vor veni din concediu vor acuza faptul că au un volum mare de muncă şi de asta nu au dat drumul la anumite documentaţii sau vor sugera faptul că dosarele sunt incomplete”, ne-a declarat un membru al Comisiei de Urbanism. Ieri, în holul central al Instituţiei Arhitectului Şef, în timpul orelor de program, se aflau doar poliţistul local şi femeia de serviciu. “Doamna Ana Maria Târziu este în concediu medical. Doamna Cracea, şi ea este în concediu medical...La concediu medical, ştiţi cum e...Încercaţi pe joi, poate aflăm ceva sau, dacă sunteţi în trecere....”, ne-a spus poliţistul local. Arhitectul şef al Iaşului, Ana Maria Târziu, nu a răspuns la telefon iar purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi a uitat să revină cu o poziţie oficială vizavi de acest blocaj, semn că responsabilităţile în Primăria condusă de Mihai Chirica sunt cu răspundere limitată. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau