Toţi oamenii lui Fenechiu ajung după gratii

default

Dimensiune font:

| 07-04-2015 06:00

Ciprian Ghergheşanu a primit un an de închisoare, cu suspendare * el a încercat să-i scoată basma curată pe actorii dosarului „Mită la prefect” * afaceristul, văr cu Cristian Maftei, a dat declaraţie în faţa judecătorilor ieşeni despre o sacoşă cu bani predată care şi-ar fi schimbat stăpânul * între timp, atât Relu Fenechiu, cât şi inculpaţii din dosarul şpăgii lui Radu Prisăcaru au ajuns la puşcărie

 Magistraţii Judecătoriei Iaşi au pus punct unui dosar exploziv. Unul dintre oamenii de încredere ai fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, ajuns între timp după gratii, a fost condamnat fiindcă a minţit în dosarul „Mită la prefect”. Ex-prefectul Radu Prisăcaru şi fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului Iaşi, Flavius Ioniţă, erau judecaţi fiindcă au cerut de la Norina Forna, decanul Facultăţii de Stomatologie, 3 hectare de pământ pentru a facilita un schimb de terenuri cu ADS şi, implicit, retrocedarea a 16 ha. Târgul a fost intermediat de afaceristul Cristian Maftei şi de avocatul Toni Baltag. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au trimis pe ex-prefect la închisoare pentru 4 ani, Maftei a fost condamnat la 6 ani, iar Baltag şi Ioniţă – la câte trei ani 3 ani.

Fostul deputat Boldea poate profesa ca avocat

Ce le-a povestit judecătorilor
În timpul procesului, în ajutorul lui Maftei a sărit vărul său, Ciprian Ghergheşanu, director la Fene Grup. Acesta a spus în faţa judecătorilor că, în august 2006, afaceristul i s-a lăudat că vrea să cumpere un teren. Cei doi s-ar fi întâlnit în barul Barbarosa: „Maftei avea într-o sacoşă nişte bani şi s-a apucat să-i numere. L-am întrebat ce face şi a zis că vrea să ia un teren pentru părinţii săi. L-am întrebat despre ce sumă este vorba şi a zis că în jur de 25.000 de euro”. Pentru că afaceristul nu se simţea bine în urma unei intervenţii, Ghergheşanu i-ar fi servit pe post de şofer şi l-ar fi dus la un cabinet stomatologic. Aici, Maftei s-ar fi întâlnit cu o femeie roşcată şi i-ar fi dat sacoşa cu bani: „După poza din ziare, am constatat apoi că Norina Forna era femeia care se întâlnise cu domnul Maftei. Am o memorie vizuală bună şi nu am dubii”.
Procurorii i-au desfiinţat mărturia
Procurorii i-au făcut însă dosar penal pentru mărturie mincinoasă. Ei au concluzionat că Ghergheşanu nu a spus adevărul, fiindcă nici nu fusese pomenit în timpul anchetei, iar Maftei nu s-ar fi comportat aşa: „Având în vedere suma mare de bani care reprezentau economiile personale ale inculpatului, este puţin credibil că banii au fost remişi fără nicio dovadă. În acelaşi timp, este greu de crezut că s-a grăbit să dea banii înainte să ajungă la notar. Pe de altă parte, din probatoriul administrat nu rezultă niciun indiciu că Forna Norina şi Dorin au avut intenţia să vândă 3 ha”. Acum, judecătorii l-au condamnat pe Ghergheşanu la un an de închisoare cu suspendare. Acesta poate face însă apel. Ştefana CZELLER
Fenechiu a primit 5 ani de puşcărie
Relu Fenechiu a fost la rândul său, condamnat la cinci ani de puşcărie în dosarul Transformatorul. Acestuia i s-a reproşat că a vândut prin firmele sale către SISEE Moldova, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi. Unele dintre tranzacţii au avut loc fără licitaţie, iar altele prin trucarea unor licitaţii. Prejudiciul fost calculat la 7.529.594,1 lei. Fratele parlamentarului, Lucian Fenechiu, s-a ales cu aceeaşi pedeapsă.
* * *

Majoritatea celor implicaţi în dosarul „Mită la prefect”, de la Flavius Ioniţă la prefectul Radu Prisăcaru sau omul de afaceri Cristian Maftei erau susţinuţi sau apropiaţi de-ai fostului lider liberal Relu Fenechiu.

***

Maftei a fost singurul din lotul Prisăcaru care nu s-a predat după pronunţarea sentinţei. El a fost dat în urmărire internaţională de poliţişti.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei