Tradiţia ouălor încondeiate
Dimensiune font:
Majoritatea gospodinelor preferă să vopsească acasă ouăle * pe piaţă însă oferta este variată şi se găsesc ouă gata colorate sau împodobite cu abţibilduri ce le imită pe cele încondeiate
Obiceiul de a colora ouă este foarte cunoscut la multe popoare şi datează din vremuri străvechi. În România, această datină se practică în preajma sărbătorilor pascale, iar în unele zone şi la Ispas sau Rusalii. Pentru creştini ouăle roşii simbolizează mormântul purtător de viaţă al lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morţi. În timp însă oamenii au variat culorile în care au vopsit ouăle de Paşte, fiecare culoare având diferite semnificaţii. Roşul este simbol al sângelui, al soarelui, al focului purificator, al dragostei şi al bucuriei de viaţă. Galbenul este culoarea luminii, a tinereţii, a fericirii. Verdele simbolizează reînnoirea naturii, fertilitate şi speranţă, iar albastrul este culoarea cerului, simbol al seninătăţii şi vitalităţii. Astfel, dacă pentru cozonaci şi pască moldovencele nu-şi mai suflecă mânecile să intre în bucătărie, când vine vorba de ouă roşii recunosc că efortul nu este prea mare şi preferă să le vopsească acasă. Din păcate, ca în orice alt domeniu kitschul a invadat şi aici piaţa.
Tradiţia nu moare!
În tradiţia populară ouăle de Paşte se colorează în Joia sau în Sâmbăta Mare, iar cele mai multe gospodine preferă să le vopsească acasă. „Fac acest lucru acasă, cu fetiţa mea. Trebuie să rămână şi ea cu o amintire de Paşte”, spune Roxana Cernea, din Bacău. Tradiţia se păstrează şi la Vaslui, unde ouăle se colorează într-o singură culoare şi pentru diversitate se pun şi frunze de pătrunjel sau leuştean, iar apoi se introduce oul într-un ciorap, înainte să fie scufundat în vopsea. Foarte puţine băcăuance şi vasluience încondeiază ouă, tehnica fiind de durată şi nu atât de cunoscută. Nici din magazine nu lipsesc ouăle vopsite care costă 90 de bani.
Legenda ouălor vopsite
De-a lungul timpului, oamenii au căutat diverse explicaţii pentru motivul colorării ouălor apărând astfel diverse legende. „Cea mai cunoscută spune că ouăle din coşul Maicii Domnului, pe care aceasta le avea când a mers să îl plângă pe Hristos răstignit, s-au înroşit de la sângele care a picurat din rănile acestuia”, a spus Florentina Buzenschi, muzeograf la Muzeul de Etnografie Piatra Neamţ. Acesta este şi motivul pentru care, de Paşte, când sparg ouăle prin ciocnire, dar şi când creştinii se întâlnesc unii cu alţii, aceştia îşi spun: „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”.
Grupaj coordonat de Lucia HACMAN
„Se spune că ouăle vopsite în Joia Mare nu se vor strica tot anul. O altă credinţă din bătrâni este că atunci când nu se vor mai vopsi ouă şi nu se vor mai cânta colinde, Necuratul va pune stăpânire pe Pământ” - Florentina Buzenschi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau