Tradiţii de Ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril
Dimensiune font:
În calendarul ortodox, ziua de 8 noiembrie aparţine Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril * dată fiind importanţa ei, sărbătoarea se regăseşte şi în calendarul popular şi este însoţită şi de unele ritualuri
Sfinţii Arhangheli sunt îngeri cu săbii care iau sufletele oamenilor atunci când aceştia mor şi le conduc pe lumea cealaltă, în rai sau în iad, după cum a păcătuit fiecare. Sfântul Arhanghel Gavril este cel care a dat Maicii Domnului vestea naşterii pruncului Iisus şi tot el este cel care stăpâneşte ciuma, ca şi Sfântul Haralambie.
Sfântul Arhanghel Mihail este mai des întâlnit în tradiţiile româneşti. El este cel care ia sufletele oamenilor, veghează la capătul bolnavului dacă acesta este ursit să moară sau la picioarele lui, dacă mai are de trăit. După o legendă, Mihail ar fi fost iniţial un om simplu, însurat cu o fată frumoasă, Stăncuţa. După căsătorie, fata s-a transformat într-o femeie rea, iar pentru răbdarea pe care Mihail ar fi avut-o faţă de ea, Dumnezeu l-a făcut sfânt şi i-a dat putere asupra Soarelui şi Lunii. El se luptă şi cu nevasta lui Scaraoţchi, Mamarca, pe care o împiedică să slobozească gerul. Sfântul Mihail este şi patronul ţiganilor şi tot el este cel care se va lupta cu diavolul atunci când va veni sfârşitul lumii.
În Ajun sau în Ziua Arhanghelilor se obişnuieşte a se da de pomană, iar ofrandele poartă numele de Moşii de Arhangheli. Acum se aprind lumânări atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei plecaţi spre nemurire. În unele zone ale ţării se obişnuieşte ca în aceasta zi să se facă şi turta arieţilor, adică a berbecilor despărţiţi de oi. Acum, arieţii se amestecă din nou cu oile, iar ciobanii fac o turtă din porumb ori de grâu, pe care, după ce o coc, o aruncă între oi: dacă turta va cădea cu faţa în sus, e semn că oilor le va merge bine când vor făta, iar dacă va cădea cu faţa în jos, le va merge rău. În această zi, femeile duc la biserică lumânări pe care le lipesc la sfeşnice cu capătul care se obicei se aprinde, ca să se întoarcă spre casa lor inimile celor care le doresc răul întocmai cum au întors lumânarea. Fetele duc şi ele lumânări, pe care le întorc şi le aprind ca să se întoarcă spre ele inimile celor doriţi.
Citeşte şi: Pericol de incendiu în şcoli la Vaslui
Maura ANGHEL
Ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril mai este cunoscută şi drept Vara Arhanghelilor pentru că vremea se încălzeşte, ce-i drept, pentru o scurtă perioadă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau