Tradiţii şi artă populară în Parcul Copou
Dimensiune font:
Parcul Copou găzduieşte timp de trei zile cea de-a XII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari * vasluienii care vor alege să îşi poarte paşii pe aleile parcului îşi vor încânta privirile cu produse tradiţionale expuse cu mândrie de cei aproximativ 60 de meşteri populari din mai multe judeţe ale ţării
Zeci de artişti populari şi-au dat întâlnire la Vaslui pentru a participa, în perioada 5-7 septembrie, la cea de-a XII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, graţie susţinerii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), în parteneriat cu Primăria Vaslui şi Consiliul Judeţean. Olari, ţesători,cioplitori în lemn, sunt cei care duc mai departe spiritul, sufletul şi identitatea românilor. „Avem o participare numeroasă. Şi-au anunţat participarea până acum 57 de meşteri din toate zonele ţării, care vor expune în standurile amenajate în parcul Copou. Am constatat cu satisfacţie că este un eveniment aşteptat de vasluieni, iar cei care ne onorează invitaţia sunt încântaţi de locaţie, considerând parcul cel mai nimerit loc pentru un asemenea eveniment. Avem meşteri populari din cele mai importante centre ale noastre, în prim plan fiind ceramica”, a declarat Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.
Specialităţi culinare
Bucurându-se de experienţa anului trecut, arta culinară va avea un loc aparte, iar organizatorii speră ca reţetele tradiţionale propuse să fie pe placul vizitatorilor: „Arta culinară va fi reprezentată prin Răzeşii de la Pogoneşti, gospodinele din Soleşti şi prin Centrul de Asistenţă Medico-Socială de la Băceşti. În afară de ei, vasluienii vor mai putea cumpăra produse apicole, dulceaţă , zacuscă şi turtă dulce”. În cele trei zile de târg, vasluienii vor fi răsfăţaţi cu spectacole folclorice. Vineri, 5 septembrie, de la ora 18:00, pe scena din Copou se vor afla membrii grupului „Etnos”, din Republica Moldova. A doua zi, tot de la ora 18:00, localnicii vor putea asculta recitalurile grupurilor folclorice „Mugurel” Vaslui şi Răzeşii din Pogoneşti.
În ultima zi va veni în faţa vasluienilor Grupul „Trei Parale”, spectacolul fiind programat de la ora 13.30.
Simona POP
În fiecare zi, standurile vor fi deschise vizitatorilor de la ora 10:00 până la ora 20:00
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau