Trafic cu maidanezi în centrul oraşului
Dimensiune font:
Autorităţile locale sucevene se plâng că pe străzile urbei sunt tot mai mulţi câini vagabonzi * asta după ce au fost capturaţi şi duşi în padocuri circa 1.000 de animale * în străinătate au fost adoptaţi 340 de câini, 120 şi-au găsit stăpâni pe plan local, iar 75 de animale au fost eutanasiate pe motiv de boli incurabile
Municipiul Suceava începe să mai scape de teroarea câinilor vagabonzi. Din septembrie 2014, în urma colaborării serviciului specializat al Primăriei cu firma agreată prin licitaţie să se ocupe de capturare, de pe străzile au fost strânşi circa 1.000 de câini fără stăpân.
Mihai Hostiuc, şeful Direcţiei de ecologizare a Primăriei, a declarat că 35% din efectivul ridicat reprezintă animale mari şi periculoase, iar 25% sunt câini de talie mică. În amenajările speciale de pe malul râului Suceava se află 1.560 de maindanezi, faţă de momentul de debut al acţiunii, când în respectivele depozite erau aproximativ 900.
„Exporturi” de animale din comunele învecinate
Între timp, în străinătate au fost adoptaţi 340 de câini, 120 şi-au găsit stăpâni pe plan local, iar 75 au fost eutanasiaţi pe motiv de boli incurabile. Spaţiile special amenajate din Lunca Sucevei ar mai putea adăposti încă 500-600 de animale, însă partenerii germani ai autorităţilor locale şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu posibilitatea supraaglomerării. „Îngrijorător este faptul că, pe măsură ce îi strângem, din urmă apar alţi câini. De obicei, există două zone din care se duc, în mod constant, animale în Suceava”, a precizat şeful Direcţiei de ecologizare a Primăriei. Hostiuc a exemplificat cu partea dinspre Ipoteşti a centrului reşedinţei de judeţ, precum şi cu cartierul Obcini, în care îşi fac simţită prezenţa animale „exportate” din Moara, Sfântu Ilie şi Şcheia. Mihai Hostiuc a menţionat că, în principal, au fost deja capturaţi maidanezii de pe lângă unităţile de învăţământ, echipele speciale urmând a se axa pe cartierele George Enescu şi Cuza Vodă I, cele mai defavorizate din acest punct de vedere.
Lidia DIACONU
La începutul lunii septembrie, Primăria Suceava a semnat contractul de asociere cu Diasil Service, operator care, lucrează în cooperare cu Serviciul de ecarisaj. Partenerii germani ai Asociaţiei pentru protecţia animalelor „Pro Animals Tina”, organizaţie neguvernamentală care colaborează cu administraţia locală, s-au oferit să aloce 100.000 de euro anual pentru gestionarea câinilor comunitari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau