Tragedie lângă Braşov: 4 morţi şi 26 de răniţi

default

Dimensiune font:

| 18-06-2016 17:57

Un autocar în care se aflau copii de la Palatul Copiilor şi Colegiul „Octav Băncilă” din Iaşi s-a răsturnat, ieri, în apropierea localităţii braşovene Perşani * în urma accidentului au decedat patru persoane (trei adulţi şi un adolescent), iar alte 26 au fost rănite * Poliţia Braşov a precizat că ia în calcul mai multe ipoteze pentru producerea tragediei, enunţând neatenţia şoferului sau chiar o defecţiune tehnică * grupul de copii şi profesori ieşeni se deplasa către un festival folcloric organizat la Arad

Un autocar plin cu copii s-a răsturnat ieri după-amiază în Braşov, pe DN1. În urma accidentului, trei adulţi şi un copil şi-au pierdut viaţa. De asemenea, reprezentanţii ISU din zonă au precizat că alte 26 de persoane au fost rănite. Teribilul accident a avut loc între Braşov şi Făgăraş, în apropiere de localitatea Perşani. Mai multe echipaje de descarcerare şi echipaje SMURD s-au îndreptat către locul accidentului, pentru a acorda primul ajutor. „Pe tronsonul de drum separat de parapeţi dintre Braşov şi Sibiu, a avut loc un accident rutier cu victime. Astfel, într-o curbă, un autocar a acroşat parapetul ce despărţea sensurile, s-a răsturnat în lateral şi a intrat pe contrasens. În urma incidentului, patru persoane - trei adulţi şi un adolescent - au decedat. De asemenea, alte 26 de persoane sunt rănite (n.r. - dintre care 16 în stare gravă, potrivit ISU Bra;ov), fiind transportate la unităţile medicale. Mai pot să vă spun că unul dintre şoferi a decedat, în vehicul fiind doi conducători auto, dar şi că trei persoane nu au păţit nimic, fiind în afara oricărui pericol. De asemenea, adolescenţii care se aflau în vehicul au între 12 şi 18 ani”, a declarat pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”, comisarul-şef Liviu Constantin Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei braşovene. Acesta a adăugat că nu se cunosc deocamdată cauzele producerii accidentului. „Nu am exclus nicio ipoteză de lucru în acest caz, fiind prematur să ne pronunţăm asupra vreunei potenţiale cauze. Poate fi vorba despre o defecţiune, despre viteză sau despre neatenţie, dar, deocamdată, nu ştim concret. Vom continua cercetările, pentru a stabili cu exactitate ce anume s-a întâmplat. Ceea ce vă pot spune cu certitudine este faptul că autocarul avea trecute în acte 24 de locuri, plus unul, dar, în realitate, avea 28 de locuri, plus unul”, a încheiat Liviu Naghi.
La rândul lor, cei de la Registrul Auto Român au spus că vehiculul avea trecute în acte 25 de locuri. „Din punctul de vedere al RAR, autocarul avea prevăzut în cartea de identificare că este autorizat pentru 25 de locuri. Această maşină avea inspecţia tehnică valabilă şi fost făcută în luna aprilie a acestui an“, a declarat Roxana Nica, purtătorul de cuvânt al Registrului Auto Român, citată de Mediafax.
Autocar închiriat de Palatul Copiilor
La auzul teribilei veşti, cadrele didactice de la Palatul Copiilor Iaşi au izbucnit în lacrimi. „În autocar se aflau, printre alţii, colegul meu, Cătălin Pop, profesor de Orchestră populară, Ştefan Neagu, profesor la Octav Băncilă şi fiica lui, Alexandra. Mergeau către un festival la Arad. Toţi pasagerii erau de la Palat, dar microbuzul nu aparţinea instituţiei. Nu înţeleg de ce au preferat acel traseu”, a declarat unul dintre cadrele didactice ale Palatului Copiilor. „Din informaţiile pe care le deţin, pot să vă spun că activitatea este organizată de Palatul Copiilor Iaşi. Tinerii se deplasau către Arad, la un festival de dans. Din toţi cei aflaţi în autocar, 9 sunt elevi ai Colegiului Naţional Octav Băncilă, iar tânără care a decedat este absolventă de-a noastră”, a declarat directorul Colegiului Naţional „Octav Băncilă”, prof. Dana - Louise Barnea.
De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi au precizat că au fost informaţi cu privire la producerea tragediei. „Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi a primit de la directorul Palatului Copiilor din Iaşi informaţiile despre accidentul grav petrecut la Braşov. Cu durere şi cu îngrijorare pentru cei implicaţi în accident, vă transmitem că grupul din autocar era format din 31 de elevi şi doi profesori de la Palatul Copiilor din Iaşi şi de la Colegiul Naţional de Artă O. Băncilă, componenţi ai ansamblului folcloric Hora, care se deplasau către Arad, pentru a participa la un festival internaţional de folclor al copiilor, ce are loc în perioada 17-19 iunie. Palatul Copiilor încheiase un contract cu transportatorul pentru aceasta deplasare”, a precizat prof. Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.
Împărţiţi la spitale
Prefectul judeţului Braşov, Ciprian Marius Băncilă, a declarat, la rândul său, că victimele accidentului au fost transferate imediat la spitalele din judeţ, medicii ocupându-se de îngrijirea lor. „Toţi au fost transferaţi la spitale din Braşov, medicii deja se ocupă de ei, iar, acum, lucrăm la descarcerarea celor care au decedat. Este vorba despre trei adulţi şi un copil“, a spus ieri prefectul de Braşov, contactat de „Evenimentul Regional al Moldovei”. În cazul în care va fi nevoie de transferul pacienţilor în stare mai gravă, aceştia nu vor ajunge la Iaşi, ci la Bucureşti. „Pacienţii care vor fi transferaţi, dacă va fi nevoie, vor fi duşi la Bucureşti, nu la Iaşi, pentru că aceasta este procedura. Dacă familiile semnează ulterior că vor să-i aducă la Iaşi, pot fi aduşi, dar de acest lucru se vor ocupa Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov şi cel din Iaşi. Noi păstrăm legătura şi, dacă putem ajuta cu ceva, o vom face”, a menţionat prof. dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.
O posibilă defecţiune tehnică?
Unul dintre elevii din autocar, a declarat pentru Digi 24 că grupul era însoţit de doi profesori. Ei plecaseră din Iaşi la ora 5.00 dimineaţa şi făcuseră mai multe opriri pe drum, una nu cu foarte mult înainte de producerea tragediei. „Totul era în regulă şi, când să coborâm acea vale, totul a scăpat de sub control. Domnul şofer a încercat să iniţieze frâna de motor. După ce s-a produs accidentul, am ieşit cu toţii pe geam, pe sub autocar”, a povestit elevul. Tânărul a mai precizat că toţi erau pe scaune, nimeni nu era în picioare. De asemenea, un martor ocular citat de Digi24 a declarat că este posibil să fi fost vorba despre o defecţiune tehnică. „Roţile au scos mult fum“, ar fi afirmat el, potrivit Digi24.
Ce spun proprietarii autocarului
Reprezentanţii firmei de transport MaxiBus Trans SRL, din Valea Adâncă, judeţul Iaşi, spun că nu îşi pot explica ce s-a întâmplat la Braşov. „Era o cursă lungă. Aveam doi şoferi - Ilie Cojocaru şi Andrei Popa. Am înţeles că unul dintre ei ar fi murit. Nu ştim ce s-a întâmplat acolo. Maşina avea toate verificările făcute. Noi pornim acum spre Braşov. Până nu ajungem acolo, nu putem să spunem mai multe!“, a precizat ieri după-amiază Gabriela Irimescu, soţia lui Ioan Irimescu, deţinătorul societăţii de transport. Firma Maxibus Trans SRL, care are ca domeniu de activitate „transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători”, a încheiat anul fiscal 2015 cu o cifră de afaceri de peste 1,4 milioane de lei şi un profit net de peste 55.700 de lei. Firma a avut, în medie, 11 angajaţi în 2015. Faţă de 2014, societatea a înregistrat o creştere a afacerilor. Astfel, în urmă cu doi ani, cifra de afaceri netă a depăşit 1,3 milioane de lei, iar profitul a fost de aproape 30.000 de lei.
Autorităţile ieşene verifică firma
Prefectul de Iaşi a declarat că mai mulţi specialişti efectuează un control la firma de transport. „La Iaşi, poliţiştii şi inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au plecat la firma MaxiBus Trans, de la care cei de la Palatul Copiilor au închiriat autocarul pentru a merge la Arad. De asemenea, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, împărţiţi în două echipe, investighează accidentele de muncă atât de la firma de transport, cât şi de la Palatul Copiilor. Vorbesc despre accidente de muncă, pentru că cei doi şoferi morţi de la firma de transport se aflau în timpul programului. Echipa de la ITM care a mers la Palatul Copiilor a reuşit în acest moment să clarifice situaţia exactă a persoanelor plecate cu această cursă. Este vorba despre 31 de copii şi doi adulţi“, a spus Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi. De asemenea, potrivit unui comunicat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş a început cercetările în acest caz. „Dosarul a fost preluat, având în vedere complexitatea cauzei, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, la faţa locului fiind deja o echipă mixtă formată din poliţişti şi criminalişti coordonaţi de un procuror“, se mai arată în comunicat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Sprijin financiar din partea Primăriei
Şi municipalitatea ieşeană a reacţionat după tragedie. Prin intermediul unui comunicat, edilul-şef a anunţat intenţiile Primăriei Iaşi referitoare la familiile victimelor. „Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, este alături de familiile victimelor accidentului petrecut în judeţul Braşov. Edilul a decis ca municipalitatea să acorde sprijin familiilor ce solicită ajutor în aceste momente dificile. Primarul Iaşului solicită public, în regim de urgenţă, demararea unei anchete de către factorii responsabili care să elucideze condiţiile ce au determinat această tragedie”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Primăriei municipiului Iaşi.

Celulă de criză la ISJ Iaşi

La sediul ISJ Iaşi s-a constituit un grup de analiză şi sprijin, cu atribuţii similare unei celule de criză, din care fac parte reprezentanţi ai Prefecturii Iaşi, ISJ Iaşi, ai ISU Iaşi şi ai Palatului Copiilor Iaşi (participă Prefectul judeţului, comandantul prim adjunct al ISU, inspectorul general şi inspectori generali adjuncţi, inspectori şcolari). A fost demarată, în contextul dat, o cercetare administrativă legată de modul de organizare a deplasării şi respectarea procedurilor specifice. O delegaţie formată din reprezentanţi ai ISJ Iaşi, ai Prefecturii Iaşi şi ai Palatului Copiilor Iaşi va face o deplasare la Braşov pentru a vedea starea elevilor, păstrând astfel legătura cu grupul de copii şi de părinţi implicaţi în accident, preluând informaţiile necesare de la faţa locului. La dispoziţia părinţilor şi copiilor implicaţi direct în evenimentul tragic se află permanent numărul verde (gratuit) al ISJ Iaşi - 0800 816 232.

Dan CONSTANTINESCU

ANUNŢURI  ZIARUL EVENIMENTUL ÎNCHIRIERI OFERTE

O nouă tragedie îndoliază Iaşul
Tragedia de ieri vine la doar două săptămâni de la prăbuşirea elicopterului SMURD Iaşi în Republica Moldova. Pe 2 iunie, toţi cei patru membri ai echipajului aflat în misiune – medicul Mihaela Dumea, asistentul medical Gabriel Sandu, pilotul Doru Gavril şi copilotul Voicu Şocae - şi-au pierdut viaţa.

* * *
„Palatul Copiilor încheiase un contract cu transportatorul pentru această deplasare” - prof. Sabina Manea, purtător de cuvânt al ISJ Iaşi

* * *
„Poate fi vorba despre o defecţiune, despre viteză sau despre neatenţie” - comisar-şef Liviu Constantin Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei braşovene

* * *
„Nu ştim ce s-a întâmplat acolo. Maşina avea toate verificările făcute. Noi pornim acum spre Braşov” - Gabriela Irimescu, soţia lui Ioan Irimescu, deţinătorul firmei MaxiBus Trans

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei