Tragedii pe şoselele Neamţului
Dimensiune font:
Trei tineri şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident care s-a petrecut în comuna nemţeană Girov * şoferul a pierdut controlul volanului, iar impactul cu un cap de pod a fost fatal * numărul accidentelor grave de circulaţie este în creştere în judeţul Neamţ
Drumul de întoarcere de la distracţie a fost, din păcate, ultimul pentru trei tineri nemţeni care şi-au pierdut viaţa într-un grav accident rutier. Ei veneau de la discotecă, iar în dreptul localităţii Căciuleşti, din comuna Girov, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. În urma coliziunii deosebit de puternice, trei dintre pasagerii maşinii au decedat, iar cel de-al patrulea a ajuns în stare foarte gravă la spital. Accidentul s-a produs în noaptea de 17 iulie, în intersecţia de la Căciuleşti, Girov, cu drumul care duce spre Gura Văii. Tinerii decedaţi în tragicul accident aveau vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani. Se pare că viteza le-a fost fatală, după cum spun martorii. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de descarcerare, dar nu au putut face mare lucru, tinerii fiind declaraţi morţi. „Echipajele de intervenţie au acţionat pentru descarcerarea celor trei victime, însă toate au fost declarate decedate la faţa locului”, au anunţat oficialii de la ISU Neamţ.
Cauzele accidentului
Din primele cercetări, se pare că şoferul maşinii este cel responsabil de producerea tragediei. Maşina pe care o conducea fusese cumpărată de doar o săptămână, iar şoferul avea permisul suspendat, deci nu ar fi avut dreptul să se urce la volan. De asemenea, din spusele martorilor reiese faptul că maşina se deplasa cu o viteză extrem de mare în momentul în care controlul volanului a fost pierdut. Nu s-a stabilit încă dacă tânărul ce se afla la volan se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. Georgiana BĂNUC
În ultimele săptămâni, şoselele din Neamţ au fost scena unor grave accidente. Două persoane au ajuns în comă la Spitalul de Urgenţă din Piatra Neamţ, în urma unui accident grav produs la Bicaz Chei. Un accident deosebit de grav în care a fost implicat un TIR s-a produs săptămâna trecută la Dobreni.
Citeşte anunţuri pe Ziarul Evenimentul
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau