Trei salvatori ieşeni, premiaţi de prefect
Dimensiune font:
Ieri, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturza” al judeţului Iaşi a avut loc festivitatea de premiere şi avansare în grad a unor angajaţi care s-au remarcat în mod deosebit în ultimul an.
În semn de apreciere a activităţii lor, Instituţia Prefectului – judeţul Iaşi, le-a acordat Distincţii de Excelenţă. Astfel, plutonierul adjutant Eusebio Ionuţ Achiţi s-a remarcat la mijlocul lunii octombrie, când, deşi se afla în timpul liber, a participat la stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă în cartierul Galata şi a salvat o femeie imobilizată la pat.
Plutonierul adjutant Costel Chiraşcu şi plutonierul adjutant şef Florin Ciopeică s-au remarcat la stingerea incendiului din data de 11 aprilie 2018 de la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George Georgescu” – Institutul Inimii. „Toţi trei sunt exponenţii unui colectiv de salvatori, de oameni care îşi dedică viaţa salvării celorlalţi. Cu toţii merită respectul şi preţuirea ieşenilor pentru efortul şi implicarea deosebită de care dau dovadă zi de zi, pentru pasiunea şi devotamentul demonstrate în toate activităţile. Sincere felicitări pentru activitatea desfăşurată şi mult succes în viitoarele misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor ameninţate de catastrofe. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi în sprijinul ieşenilor!”, a spus prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu.
În altă ordine de idei, având în vedere interesul cetăţenilor pentru proiectul „Salvator din pasiune”, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „M. G. Sturdza” al judeţului Iaşi, începând cu data de 17 noiembrie va începe un nou ciclu de pregătire destinat voluntarilor. Astfel, persoanele interesate vor participa la programe de instruire constând în: noţiuni de bază în domeniul situaţiilor de urgenţă, cursuri de prim ajutor, cursuri de pregătire pentru intervenţia în situaţii de urgenţă (stingere incendii, căutare-salvare). După absolvirea cursurilor corespunzătoare şi efectuarea unui număr stabilit de ore de voluntariat (între 120 şi 480), voluntarii vor putea participa la intervenţii împreună cu echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi.
Cei care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat alături de salvatorii ieşeni trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie, să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Radu MANEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau