Trenul Unirii a pornit ieri din Gara Iaşi FOTO
Dimensiune font:
1.000 de tineri unionişti au pornit pe jos din Chişinău, în Marşul lui Ştefan cel Mare, iar sâmbătă, 11 iulie, au trecut podul feroviar de la Ungheni. Pe malul drept al Prutului au fost întâmpinaţi de ieşeni, dar şi de alte persoane venite din ţară, cu toţii refăcând celebrele „Poduri de Flori”.
Participanţii la marş, „fraţii de peste Prut”, au fost primiţi cu cântece unioniste, dansuri şi lacrimi de nostalgie şi bucurie, în acelaşi timp. Manifestaţii la fel au continuat Piaţa Unirii din Iaşi, unde numărul participanţilor a crescut considerabil, de la copii de câţiva ani la bătrâni cu medaliile victoriei în piept, cu toţii aşteptând cu drapele şi flori să „joace hora în jurul lui Cuza”. Popasuri au fost făcute şi în faţa Prefecturii, dar şi a Mitropoliei.
După o noapte petrecută la Iaşi, tinerii au urcat în Trenul Unirii, care a plecat la ora 06.00 spre Bucureşti, iar opriri au fost făcute la Vaslui, Bârlad, Tecuci, Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil şi Ploieşti, localităţi unde au fost aşteptaţi de localnici cu flori, produse tradiţionale, cântece şi speranţă. „Aceşti tineri poartă în suflete flacăra dorinţei de Unire şi au nevoie de tot sprijinul românilor pentru a o duce aprinsă la Cotroceni! Veniţi, români, să vă întâmpinaţi fraţii de pe celălalt mal al Prutului! Acum, mai mult ca oricând, au nevoie de voi!”, a subliniat George Simion, preşedintele Acţiunii 2012, organizator al evenimentului. După lungul drum parcurs pe jos până în România, prin caniculă sau furtună, şi apoi cu trenul, participanţii la Marşul lui Ştefan cel Mare au ajuns în Piaţa Universităţii din Bucureşti, unde, alături de unioniştii din ţară, au cerut într-un glas „Unirea” sau ... „ReUnirea”. Andreea IGNEA
Marşul lui Ştefan cel Mare a avut ca punct de plecare Chişinăul, tinerii basarabeni plecând spre Bucureşti duminică, 5 iulie, imediat după Marea Adunare Naţională. Ei au parcurs pe jos drumul până la Iaşi, unde au ajuns sâmbătă, 11 iulie.
sursă foto: © Alecsandra Raluca Dragoi Photography
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau