Tulburătoarea poveste a îngerilor din beci EXCLUSIV

Sunt doi copii cu vârste de unu şi doi ani, care au deschis ochii asupra lumii în întunericul din subsolul unui dispensar abandonat de pe strada Sărărie* trăiesc împreună cu bunica maternă, fără apă, curent şi căldură, iar singura baie săptămânală li se face cu apă de ploaie sau cu zăpadă topită * minorii nu au fost recunoscuţi niciodată de părinţi, fiind abandonaţi în grija bunicii, care îi creşte cu 168 de lei pe lună * ei sunt Andreea şi Eduard, îngerii declaraţi imuni faţă de lipsa iubirii, încă de la naştere

 Prin întunericul subsolului, două fiinţe se mişcă de colo colo. Sunt parcă imateriale. Doar le simţim prezenţa. De abia când ochii ni se obişnuiesc cu întunericul, vedem cele două perechi de ochi, mari, rugători, trişti şi miraţi, sub chicile de păr nemângâiate de vreo mână părintească. Narcisa are doar un an, iar Eduard - doi. Pe perioada celor câteva zeci de minute în care poposim în subsolul în care sunt crescuţi de către bunica lor, nu scot niciun cuvânt. Nici nu ştim dacă ştiu să vorbească. În interacţiunea lor cu lucrurile din întunericul subsolului nu este nevoie de cuvinte. Doar de lumină şi iubire.
Din ghetou, în beciuri abandonate
În timp ce Eduard se joacă pe lângă godinul încins, Narcisa se leagănă de pe un picior pe altul, privind spre firul de lumină care pătrunde în subsol printr-o bucată de perdea slinoasă. Bunica le recuperează pe amândouă din întuneric şi le aşează pe pat. „Eu de când m-am luat cu tata fetei (n.r. - mama celor doi copii) nu am avut casă. Am stat pe la ghetoul acela din CUG vreo 9 ani, după care am stat cu chirie. El a murit între timp şi de la chirie am ajuns să nu mai avem unde locui. Aici stăteau nişte boschetari. Era tot spart. Am luat tot molozul şi l-am aruncat, am reuşit să fac rost de o pungă cu var, am dat pe pereţi şi m-am mutat cu nepoţii aici. Avem şase ani de când stăm în subsol”, ne spune Elena Ionaşcu, bunica maternă a celor doi fraţi. Pe pat, copiii desfac cadourile. Unul dintre ei strănută de zor. Scot dulciurile şi jucăriile una după alta şi se minunează de fiecare dată când acestea ies peste buzele pungilor. La lumina blitz-ului de la aparatul de fotografiat, în ochii lui Eduard vedem lacrimi.
Apă de ploaie sau zăpadă topită pentru baia copiilor
Prin întuneric, lacrimile nu se văd. Le surprindem în ochii acestor îngeri, doar atunci când se declanşează blitz-ul. În încăpere, doar Moş Crăciun mai râde, de pe pungile cu cadouri... Lemnele de foc provin din mobila aruncată la gunoi de bogătani. Când nu a avut lemne, bunica micuţilor a încălzit subsolul cu haine luate, de asemenea, de prin tomberoane. Apa pentru copii o aduce de la spital, iar pentru îmbăierea copiilor se foloseşte apa de ploaie ori zăpadă topită. „Apă pentru baie, doar atunci când plouă. În rest, mai topim zăpadă, când vine frigul. Îi spăl la cădiţă, numai că acum or cam crescut şi am probleme cu ei cu baia, că dacă am pus balia pe pat să-l spăl pe unu se bagă şi celălalt şi dacă nu sunt atentă, zboară balia de pe pat cu tot cu ei”, mai spune bunica.
„Fiinţa o făcut 18 ani, o făcut alt copil şi de ăştia o uitat”
Curent nu au, singura sursă de lumină fiind cea naturală, cu care ochii copiilor nu sunt obişnuiţi, ca de altfel nici cu chipul mamei. „A avut ocazia să-i dea casă, cu copii, separat. A mâncat-o chelea (n.r. pe mama copiilor), că mai avea oleacă să facă 18 ani şi a făcut copii ăştia, de asta sunt pe numele meu. Acu` s-o recăsătorit fiinţa, o făcut 18 ani, o făcut alt copil, iar de ăştia o uitat”, spune bunica din pragul uşii, şi în singurul ochi sănătos se citeşte revolta. În subsolul dispensarului a prins trei cutremure. De fiecare dată, varul scorojit a valsat prin încăpere, în rest, din fericire pentru siguranţa copiilor, în subsolul armat puternic, nu s-a clintit nicio aţă. Din nefericire, din cauza condiţiilor improprii pentru dezvoltarea normală a minorilor, aceştia sunt susceptibili de un uşor retard. „Am fost la doamna doctor care mi-o spus că fără mama lor nu poate face nimic. Singura soluţie pentru ei e să-i treacă în custodia mea, să-i lase la mine definitiv”, spune bunica.
Cazul Ionaşcu, un număr într-o mare de drame
Cazul familiei Ionaşcu, respectiv al Elenei Ionaşcu şi a nepoţilor ei, Eduard Iulian, de 2 ani, şi Narcisa Andreea, de un an, se află în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC) Iaşi. Potrivit fişei sociale, mama minorilor, Liliana Ionaşcu, născută în anul 1998, fără domiciliu legal, locuieşte în comuna Tomeşti împreună cu concubinul Mihai Bulgaru. Minorii nu au paternitate recunoscută. Din cele declarate de bunica maternă, a reieşit faptul că mama minorilor a părăsit domiciliul din Iaşi, implicit şi minorii. „Mama minorilor, de la momentul plecării şi până în prezent, a mai vizitat copiii uneori, însă pentru perioade foarte scurte de timp, se juca puţin cu ei, apoi pleca fără spună şi să fie observată de copii, precizând că minorii suferă foarte mult după mama lor, ţinând cont şi de vârsta fragedă pe care o au”, se arată în ancheta socială.
Bunica copiilor este născută în anul 1958, în prezent nu lucrează şi nu realizează venituri. Aceasta este văduvă din anul 2008, are şase copii, iar de aproximativ zece ani se află într-o relaţie de concubinaj cu Constantin Lică Butnaru, născut în 1963, fără ocupaţie. Bunica maternă a mai declarat că în familie nu există alte venituri în afară de alocaţia de stat a celor doi copii, în cuantum de 168 lei, precizând că îi este foarte greu să crească în condiţii normale cei doi nepoţi, deşi se străduieşte foarte mult în acest sens. „Minorii locuiesc împreună cu bunica maternă şi concubinul acesteia într-un imobil naţionalizat, unde ocupă abuziv două camere, fără utilităţi, baie şi bucătărie. Cele două camere nu sunt igienizate corespunzător, nivelul de locuit şi de trai fiind la limita subzistenţei”, se mai arată în ancheta socială întocmită de asistenţii sociali ai DAC Iaşi. Nelu PĂUNESCU