Turiştii, atraşi de o minivacanţă în Neamţ
Dimensiune font:
Autorităţile locale, dar şi operatorii din turism au încercat să ofere cât mai multe modalităţi de petrecere a timpului liber pentru a atrage vizitatorii în zonă * tot acum va fi aprins iluminatul de sărbători în judeţ
La Piatra Neamţ, dincolo de manifestările specifice Zilei Naţionale, a fost rost de cumpărături şi de distracţie, pentru că a fost deschis cel mai mare centru comercial din judeţ, ocazie cu care au avut loc şi concerte. „De Ziua Naţională, am primit la Primărie delegaţii din oraşele înfrăţite, iar, apoi, am admirat parada din centrul oraşului”, a declarat primarul Dragoş Chitic.
Surprize pentru toată lumea
Un alt eveniment important pentru prieteni va fi deschiderea târgului de Crăciun, din centrul oraşului. „Duminică se va deschide Târgul de Crăciun, care îşi propune să aducă în suflete bucuria Sărbătorilor de Iarnă. Spectacole, datini şi obiceiuri de iarnă, tradiţii româneşti, caravana lui Moş Crăciun, premierea performerilor anului, spectacolul de Revelion şi focul de artificii de la cumpăna dintre ani, surprizele pentru cei mici, dar şi pentru cei mari sunt doar câteva dintre evenimentele pregătite pentru pietreni - şi nu numai! - în perioada imediat următoare”, a adăugat Dragoş Chitic.
De asemenea, multe dintre pensiunile din judeţ au pregătit oferte special pentru aceste zile, aşteptând în zonă turişti. Aceştia vor fi răsfăţaţi cu bucate tradiţionale.
„Pensiunea noastră a avut solicitări şi este rezervată pentru aceste zile libere de un grup de turişti din Bucureşti. Pentru aceştia, am pregătit un meniu tradiţional cu specific moldovenesc: borş de hribi, ciorbă cu tăiţei de casă, tochitură moldovenească, sărmăluţe cu afumătură, păstrăv cu mămăliguţă şi plăcinte şi colţunaşi cu brânză la desert”, a precizat Ştefan Andronic, director de pensiune turistică.
Şi la Târgu Neamţ autorităţile s-au pregătit pentru minivacanţă şi sărbătorile ce vor urma. „Am pregătit pentru toată lumea surprize în primul rând pentru familiile cu copii, pentru tinerii dornici de plimbări. În oraş vor găsi atât spectacole, cât şi festivaluri-concurs, şi zone de agrement frumos amenajate, vom avea un patinoar montat chiar în centrul oraşului şi, la fel ca anul trecut, oraşul va fi foarte frumos luminat de sărbători”, a precizat Gianina Fedeleş, administratorul public al oraşului Târgu Neamţ. Pentru liniştea tuturor şi pentru o desfăşurare fără incidente a acestor evenimente vor veghea peste 500 de poliţişti în aceste zile. Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau