Turnul fostei CET ar putea deveni spaţiu de agrement
Dimensiune font:
Sunt probleme cu turnul de la Modern Calor, fostul CET, nefolosit de pe vremea când căldura în sistem centralizat se făcea cu păcură. Reprezentanții companiei de termoficare au transmis Primăriei Botoșani o informare cu privire la starea de degradare a acestei construcții și au solicitat efectuarea unei expertize pentru a se ști cu exactitate situația. Primarul Cătălin Flutur a declarat că în acest an se vor aloca bani pentru efectuarea unui studiu, a unei expertize, și spune că ar vrea acolo să creeze o zonă de agrement. ”Avem o solicitare de la Modern Calor... se dărâmă turnul și trebuie să vedem cum putem interveni. Am vrea să îl transformăm într-o poveste frumoasă de agrement, așa cum am văzut în alte țări”, a declarat Cătălin Flutur. Nu este pentru prima dată când municipalitatea lansează ideea de a transforma construcțiile nefolosite de la Modern Calor în interes de agrement sau în scop turistic. Dacă în primă fază s-a anunțat că ar exista posibilitatea de a face un pub într-una din halele nefolosite, apoi a venit ideea de a amenaja un Muzeu al comunismului. Niciuna dintre ideii nu a fost pusă în aplicare deși Primăria are solicitări de la un ONG să pună la dispoziție un spațiu în fostul CET pentru un astfel de muzeu.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau