Ultima săptămână de inventariere a terenurilor
Dimensiune font:
Inventarierea terenurilor din judeţul Iaşi va fi gata până la sfârşitul acestei săptămâni, promite prefectul judeţului, Dan Cârlan. La finele săptămânii trecute, doar două primării mai erau restante cu dosarele finale, anume Sireţel şi Valea Seacă. „Am aprobat faptul că sunt 68 de comune care pot derula procedurile de restituire a terenurilor. Celelalte dosare urmează să fie aprobate de ultimul for, ANCPI Bucureşti. Am vorbit cu primarii celor două comune, cei de la Sireţel mi-au promis că finalizează dosarul luni (11 mai - n.r.) iar Valea Seacă, marţi (12 mai - n.r.)”, a declarat prefectul Dan Cârlan. Cu toate astea, procedurile de inventariere în baza Legii 165/2013 a fondului funciar s-au derulat într-un ritm lent la Iaşi, fiind printre ultimele judeţe din ţară şi ultimul din regiunea Moldovei la acest capitol. Prefectul judeţului a dat nenumărate ultimatumuri care nu s-au lăsat cu sancţionări. Până la finele lunii aprilie, nicio primărie care a avut avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) nu a restituit terenuri beneficiarilor ai căror imobile au fost luate abuziv în regimul comunist.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau