Ultimele zile pentru puşcăriaşii-scriitori
Dimensiune font:
Şefii Justiţiei vor să modifice legea de executare, pentru ca deţinuţii să fie eliberaţi fără şmecherii * ministrul Raluca Prună arată cu degetul şi spre judecătorii care au aprobat dosarele condamnaţilor * un avocat ieşean tocmai liberat condiţionat ar putea fi printre ultimii beneficiarii ai vechii legi
Mai-marii Justiţiei şi-au suflecat mânecile şi trec la înăsprirea pedepselor în cazul
VIP-urilor eliberate prea repede de după gratii. Reamintim că DNA a vorbit despre favorizarea făptuitorului. „Fapta ar fi fost săvârşită de mai multe persoane, care au acţionat concertat în scopul de a crea aparenţa că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiţionat. Dintr-o notă întocmită de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi din datele existente în spaţiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiţii nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârşite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate”, au spus procurorii. Au fost condamnaţi care au scăpat astfel de 300 de zile de pedeapsă. Sunt implicaţi dascăli universitari, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au făcut ca puşcăriaşii să apară ca autori de lucrări ştiinţifice.
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii
Acum, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, trece la modificarea prevederilor din Legea executării pedepselor care au permis toate acestea: „Ministerul Justiţiei are iniţiativa, iar eu am să merg în continuare pe abrogare. Voi merge mai departe cu ordonanţa de urgenţă şi o să o pun pe site, nu am obligaţia să fac o consultare, dar pentru că subiectul e de interes, o să o pun în consultare vineri. Voi argumenta pe discriminare, pentru că e discriminatoriu să răsplăteşti munca intelectuală mai mult decât munca fizică, şi pe elemente de drept comparat”.
Judecători implicaţi?
Potrivit ministrului, ancheta DNA nu a schimbat mai nimic. Mai mult, în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, Raluca Prună a arătat cu degetul şi spre judecători. „Să ştiţi că este exponenţial şi numărul de lucrări în pregătire şi vă dau cifre. Pe 31 decembrie erau 45 de lucrări în pregătire, potrivit datelor care mie mi se dau de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Pe 6 ianuarie erau peste o sută de lucrări şi acum nici nu se mai ştie cifra. Iar eu fac discuţia asta în CSM pentru că nu vorbim aici doar de profesori, de edituri, vorbim şi de judecători delegaţi, vorbim de instanţe în faţa cărora aceste lucrări au ajuns”, a precizat ministrul.
CSM se spală pe mâini
Preşedintele CSM, judecătorul Mircea Aron, a ţinut să precizeze că instituţia nu se opune abrogării prevederii legale care permite reducerea pedepselor celor care elaborează lucrării ştiinţifice: „Nu avem controverse cu dumneavoastră pe chestiunea aceasta. S-a făcut o analiză care, până la urmă, a pus în cântar dacă şi munca intelectuală trebuie cântărită. Noi nu am făcut decât o analiză în care spunem da, de principiu ar putea să constituie muncă şi să scadă din pedeapsă şi efortul intelectual. Că acest efort intelectual a fost zero în toate situaţiile din 2015, nu ne-am opus şi, încă o dată, noi am declanşat discuţia cu privire la această chestiune. Să nu se înţeleagă că noi suntem fanii celor care scriu cărţi înăuntru, dimpotrivă, suntem primii care am dezavuat”, a arătat preşedintele CSM.
Avocatul Toni Baltag, pe lista ultimilor norocoşi
Mai multe VIP-uri ieşene au scris cărţi după gratii. Pe lista celor care sperau că vor ieşi mai repede se află liberalul Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de puşcărie în dosarul Transformatorul, şi fostul prefect Radu Prisăcaru, cu 4 ani pentru o şpagă în teren. Printre ultimii beneficiari se numără avocatul Toni Baltag, condamnat la 3 ani de puşcărie în acelaşi dosar ca prefectul. El şi-a trecut în palmares lucrarea „Răpirea internaţională de copii, abordare teoretică şi practică din perspectiva convenţiei de la Haga”, coordonată de un profesor de la Universtatea Danubius Galaţi. Acesta fusese încarcerat la jumătatea lui mai 2014, iar acum a fost liberat condiţionat.
Cristina CZELLER
Vlad Dracul a salvat un pedofil
Pionierul acestei tehnici a fost însă un pedofil american, Kurt Treptow. Istoricul din SUA şi concubina sa, Tatiana Popovici, au fost condamnaţi în 2002 la câte 7 ani de puşcărie, pentru perversiuni şi corupţie sexuală. Ajutat de Popovici, Treptow a abuzat sexual fete de 9, respectiv 13 ani. La liberare, americanul a invocat faptul că a scris în puşcărie o lucrare ştiinţifică despre „Viaţa şi timpurile lui Vlad Dracul”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau