Un alt membru al familiei Sabo a dat în judecată Politehnica Iași
Dimensiune font:
Tatăl ex-managerului Horia Sabo a decis să acționeze, la rândul său, în judecată Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași.
Acțiunea a fost depusă recent la Tribunalul Iași. Laurențiu Sabo le cere magistraților ieșeni, în contradictoriu cu clubul din Copou, să dispună anularea deciziei de concediere în cazul său.
Acum, urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen de judecată al litigiului de muncă, după care judecătorii vor asculta ce au de spus ambele părți, pentru a putea lua o hotărâre în acest caz.
Amintim că, în urmă cu aproximativ un an, Horia Sabo a preluat controlul asupra CSM Politehnica Iaşi. Odată cu venirea la Iași, Sabo şi-a plasat oameni în fruntea sectoarelor-cheie ale executivului: sportiv, economic, comercial. Acesta a susținut atunci că are lichidităţi suficiente, bugetul stabilit fiind de 3,5 milioane de euro.
Astfel, atunci, apropiaţi ai lui Sabo au fost înscăunați să controleze punctele-cheie ale executivului clubului: Laurenţiu Sabo, tatăl lui Horia, a fost însărcinat să se ocupe de sectorul economic, Tibor Selymes - de cel sportiv, iar Iuliano Ene - de latura de marketing.
La rândul său, Horia Sabo a dat recent în judecată Politehnica Iași, însă, în unul dintre dosare, acesta nu a avut succes în instanță. De asemenea, firma Tactic Stept SRL, din județul Suceava, care ar fi controlată de Tibor Selymes, a solicitat despăgubiri în instanță, dar magistrații au respins acțiunea.
Mai mult, și Iuliano Ene a acționat în judecată clubul de fotbal din Copou, solicitându-le magistraților din cadrul Tribunalului Iași să dispună anularea deciziei de concediere în cazul său și, implicit, reintegrarea pe postul deținut anterior. Primul termen de judecată al acestui litigiu de muncă a fost stabilit de instanța ieșeană pentru data de 27 mai 2019. Problemele dintre Consiliul Director și echipa lui Horia Sabo a început în urmă cu câteva luni, fiecare parte aducându-și diferite acuze cu privire la evoluția sportivă și financiară a clubului ieșean. Din acel moment, oamenii din echipa lui Sabo au fost îndepărtați de la club, prin hotărâri ce au fost contestate în instanțele ieșene. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau