Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa, la Suceava. De la ce a pornit focul

16_11zon

Dimensiune font:

| 16-05-2024 07:29

Un incendiu a cuprins o locuinţă din localitatea Voitinel, județul Suceava. Un bărbat de 36 de ani a fost scos din casă de localnici înainte de sosirea echipelor de pompieri. Acesta decedase.

Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, a murit în urma unui incendiu care a cuprins, miercuri, 15 mai, o locuinţă din localitatea Voitinel, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

La faţa locului intervin pompierii militari şi civili, cu cinci autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul echipajului paramedical a fost trimis şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, cu medic.

„Din nefericire, la faţa locului a fost identificat un bărbat decedat, care a fost scos din casa afectată de incendiu înainte de sosirea echipajelor de pompieri", au precizat reprezentanții ISU Suceava.

În timpul intervenţiei, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 45 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Pompierii încă mai lucrează pentru lichidarea ultimelor focare şi pentru îndepărtarea elementelor de construcţie afectate de foc. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.

Un bătrân de 83 de ani a murit carbonizat

Un alt incendiu a mistuit în 6.12.2022 o locuință din comuna argeșeană Suseni. Un bătrân a murit, iar o femeie a suferit arsuri. A treia victimă a avut nevoie de îngrijiri după ce a făcut atac de panică.

Tragedia s-a întâmplat în satul cu același nume, Suseni. Au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, iar către locul solicitării s-a deplasat și un echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă de la Detașamentul Pitești.

„Este vorba despre o locuință care arde generalizat, pe o suprafață de aproximativ 150 de mp, incendiul extinzându-se și la o anexă. În momentul de față, incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare”, au explicat reprezentanții ISU Argeș.

Din păcate, una dintre persoanele aflate în casă nu a mai putut fi salvată. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 83 de ani, găsit carbonizat.

„În urma evenimentului au rezultat trei victime. Două dintre acestea au fost monitorizate de către echipajul SMURD de prim ajutor calificat, iar pentru a treia, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind găsită carbonizată în locuință”, au mai adăugat reprezentanții ISU Argeș.

Celelalte victime sunt o femeie în vârstă de 78 de ani, care a suferit arsuri la membrul superior drept și la nivelul feței și o altă femeie, de 58 de ani, care a suferit un atac de panică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Aparaură de ultimă generație pentru sălile de operații de la „Parhon”
12/06/2024 09:30

  Spitalul Clinic „Dr. C. Parhon”, unitate aflată in subordinea Primăriei Municipiului Iasi”, intentionează să doteze blocul operator si clinica de urologie cu aparatură modernă, d ...

 Ieșenii blochează sistemul de canalizare cu șervețele umede și măști sanitare
12/06/2024 09:20

Şervetele umede, mănusi de unică sau măsti sanitare sunt numai cateva dintre obiectele descoperite de lucrătorii de la sectia canalizare din cadrul ApaVital in grătarele statiilor de pompare a apelor uzat ...

Doar 30 de candidați înscriși la UMF
12/06/2024 09:19

Continuă inscrierile pentru concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi prin probă scrisă (test grilă). Înscrierile au debutat pe 3 iunie ...

Bugetul Iaşului pe anul în curs, rectificat
12/06/2024 09:18

Întruniti in sedintă extraordinară de indată, consilierii locali au aprobat, marti după-amiază, rectificarea bugetului general al municipiului Iasi pe anul 2024. Astfel, la capitolul venituri, bugetu ...

CET va produce energie termică și electrică în sistem de cogenerare
12/06/2024 09:16

În cadrul sedintei extraordinare de indată desfăsurată marti, 11 iunie, consilierii locali au aprobat completarea Hotărarii Consiliului Local nr. 127/2024 privind aprobarea indicatorilor tehnico-econo ...

Componenţa viitoarelor „parlamente locale” ale Iaşului
12/06/2024 08:44

* distribuţia pe mandate, inainte de redistribuire, arată astfel: PNL – 7 mandate, ADU – 7 mandate, PSD – 6 mandate, AUR – 4 mandate, Ro – Eco – 3 mandate * in urma redistr ...

Aparaură de ultimă generație pentru sălile de operații de la „Parhon”
12/06/2024 08:31

Spitalul Clinic „Dr. C. Parhon”, unitate aflată in subordinea Primăriei Municipiului Iasi”, intentionează să doteze blocul operator si clinica de urologie cu aparatură modernă, de ultim ...

Bugetul Iaşului pe anul în curs, rectificat
12/06/2024 08:23

* fondul de rezervă al Municipiului Iasi a fost suplimentat cu suma de 12,54 milioane lei, iar bugetul creditelor interne pe anul 2024 cu 49 milioane lei Întruniti in sedintă extraordinară de indată, ...

CET va produce energie termică și electrică în sistem de cogenerare
12/06/2024 08:12

* „Instalarea sistemului CHP reprezintă un prim pas important care vine in continuarea programului de modernizare a termoficării din municipiul Iasi. Practic, prin acest proiect va fi modernizat in ...

Absolvenții pot încasa 330 de lei lunar, indemnizație de șomaj
12/06/2024 07:59

* persoanele care la data solicitării refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau care refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi formării profesionale ofer ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei