Un moldovean va mătura străzile din Huşi
Dimensiune font:
Aceasta este pedeapsa pe care a primit-o Nicolae Prodan pentru că a vrut să păcălească vameşii
În iunie 2015, Nicolae Prodan, un moldovean în vârstă de 31 de ani, a fost prins la Vama Albiţa, la un control de rutină, la volanul unui microbuz cu remorcă, conducând cu un permis de conducere fals. Misiunea poliţiştilor a fost cu atât mai uşoară cu cât actul prezentat nu semăna, nici ca formă, şi nici ca fond, cu unul adevărat. Şoferul a declarat că este deţinător al unui permis de conducere valabil pentru categoriile B şi C din anul 2008, permis care nu-i dădea însă dreptul de a conduce pe drumurile publice un ansamblu de vehicule.
Cum a căzut în păcat
Aflându-se în Italia, pentru a se angaja ca şofer la o firmă de transport, a apelat la un conaţional, care, în schimbul sumei de 100 euro, i-a procurat permisul de conducere fals cu care a fost prins la control. În consecinţă, Prodan s-a ales cu dosar penal şi a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv. Pentru aceste fapte, în luna mai a acestui an, Judecătoria Huşi l-a condamnat, pentru fiecare din aceste infracţiuni la pedepse de 10 luni, 8 luni şi respectiv 1 an şi 6 luni de închisoare. Prin contopirea pedepselor, şi adăugarea unui spor de 6 luni de închisoare, Nicolae Prodan a primit o pedeapsă totală de 2 ani de închisoare, instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei cu un termen de supraveghere de 2 ani. Dat fiind faptul că a pierdut şi apelul declarat împotriva acestei sentinţe, la Curtea de Apel Iaşi, decizie luată la începutul acestei luni, moldoveanul va fi obligat să rămână, cel puţin o perioadă, la Huşi. Asta şi pentru că, pe lângă alte obligaţii, Prodan trebuie să presteze un număr de 60 de zile de o muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria municipiului Huşi sau SC Goscomloc SA Huşi. Ovidiu IANCU
60 de zile
Atât timp trebuie să măture bărbatul prin Huşi.
Citește și Bogăţiile ascunse ale Moldovei EXCLUSIV
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau