Undă verde pentru un bloc ANL în Grădinari
Dimensiune font:
Un complex de locuinţe dedicat specialiştilor în sănătate va fi construit în zona Grădinari, după ce, luna trecută, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a semnat contractul de proiectare şi lucrări de execuţie pentru acest obiectiv. „Încă de la începutul anului, am trimis o serie de proiecte la Guvernul României şi la mai multe ministere. În urmă cu câteva zile, de la Ministerul Dezvoltării am primit o veste foarte bună pentru tinerii ieşeni în ceea ce priveşte propunerile noastre de proiecte pentru programul ANL în Municipiul Iaşi. Ni s-a comunicat că pentru obiectivul de investiţii din bulevardul Chimiei a fost încheiat contractul, inclusiv pentru partea de lucrări. Este vorba de un bloc cu trei etaje, pe un teren de 2.400 metri pătraţi, cu 32 de apartamente. Până la sfârşitul lunii aprilie speră să dea ordinul de începere. Pe acelaşi amplasament, urmează a fi realizat încă un tronson cu 32 de apartamente”, a precizat ieri primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, reprezentanţii ministerului au confirmat faptul că în programul ANL mai sunt incluse patru tronsoane, cu câte 72 de apartamente, în Zona Grădinari B, şi că va exista şi un proiect mai amplu pentru specialişti din sănătate în zona Moara de Vânt, unde Primăria are disponibil un teren de 140 de hectare. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau