Universitatea „Ştefan cel Mare” pierde bani UE din cauza clasificării
Dimensiune font:
Oficialii instituţiei de învăţământ superior din Suceava doresc clasificarea universităţilor după ce documentul în vigoare a expirat în septembrie 2015 * motivul ar fi acela că instituţia nu mai poate accesa fonduri europene din această cauză
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava solicită urgentarea procesului de clasificare a universităţilor. Conducerea USV a transmis că prima clasificare a universităţilor din România, stabilită prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5262/2011 şi-a încetat valabilitatea în luna septembrie 2015, în conformitate cu prevederile art. 5 al Hotărârii de Guvern nr. 789/2011. „Lipsa unei clasificări a universităţilor reprezintă nu doar o încălcare a prevederilor articolului 194 din LEN, ci şi blocarea accesului universităţilor la fondurile europene de dezvoltare a infrastructurii de cercetare prin programul POC 2014-2020, destinat exclusiv universităţilor clasificate în categoriile (b) şi (c).”, ne-a declarat prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV. Acesta a mai arătat că, deşi au existat numeroase discuţii în spaţiul public referitoare la o nouă clasificare, acestea nu s-au materializat în niciun fel. „Este important ca noul proces de clasificare să se desfăşoare în deplină transparenţă şi să se evite erorile precedente, când scorurile obţinute de universităţi nu au fost făcute publice, procesul de validare a datelor fiind unul superficial, iar metodologia de evaluare şi clasificare fiind publicată odată cu anunţarea rezultatelor”, a mai spus Valentin Popa.
Conducerea Universităţii a mai arătat că Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a primit, în ultimul an, informaţii actualizate privind performanţele universităţilor româneşti conform indicatorilor de calitate stabiliţi. În această perioadă, Consiliul Naţional al Finanţării din Învăţământul Superior (CNFIS) a verificat informaţiile raportate de universităţi. „Tot acest volum impresionant de date colectate şi verificate, împreună cu indicatorii de calitate specificaţi în Metodologia de finanţare a învăţământului superior aprobată prin OMENCS 3530/2016, sau indicatorii (actualizaţi) prevăzuţi în metodologia de clasificare precedentă pot fi utilizate pentru realizarea cu celeritate a unei noi clasificări. Subliniem faptul că indicatorii de performanţă folosiţi pentru finanţarea universităţilor în anul 2016 reprezintă rezultatul a doi ani de analiză şi consultare publică în care au fost implicaţi în mod activ atât reprezentanţi ai MENCS şi CNFIS, cât şi reprezentanţi ai studenţilor, sindicatelor şi conducerilor universităţilor”, se arată într-un comunicat transmis de USV. Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau