Vendetta din Sineşti, pe masa judecătorilor
Dimensiune font:
Şapte săteni au fost trimişi în judecată pentru o crimă care a îngrozit o comunitate întreagă
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au pus punct cercetărilor în cazul crimei odioase de la Sineşti. Au fost trimişi în judecată Aurel (66 de ani), Sandu (31 de ani), Aurel (35 de ani) şi Vasile Ionuţ Lupaşcu (19 ani), Doru Alexandru (43 de ani), Costel Vasile Tofan (27 de ani), Simion Daniel Vameşu (22 de ani), pentru omor calificat.
Reamintim că, pe 17 iulie, ei l-au ucis pe Cătălin Manole, cu care erau certaţi încă din Italia. “În urmă cu circa un an, Lupaşcu Sandu l-a agresat pe Manole Cătălin Neculai. La începutul lunii iulie 2015, cel de al doilea l-a agresat pe primul, tăindu-l cu un cuţit la faţă. Sub imperiul acestui ultim conflict, atât fraţii Manole, cât şi Lupaşcu Sandu au revenit în ţară”, au spus procurorii.
Taberele rivale s-au reîntâlnit pe 16 iulie 2015, la magazinul familiei Lupaşcu, iar cei dintâi au decis să se răzbune pe fraţii Manole. Pe drum şi acasă li s-au alăturat şi alţii. “Toţi s-au înarmat cu obiecte contondente: pari, furci, bărdiţă, cuţit, care erau pregătite. Pe de altă parte, victima şi cei doi fraţi i-au povestit unchiului lor că aflaseră din zvon public că membrii familiei Lupaşcu îi caută să le dea foc la casă, să-i omoare”, au adăugat anchetatorii.
Întâlnirea fatală
Pe la ora 23, Cătălin Manole, fratele său şi alt sătean se întorceau spre casă, ca să ia un încărcător de telefon mobil, iar grupurile au dat nas în nas pe drum. Celălalt Manole a fugit şi s-a ascuns într-un lan de porumb. “În urma sa l-a auzit pe Lupaşcu Sandu strigând L-am prins, veniţi încoa´, în timp ce Cătălin striga Nu mai daţi! Din lanul de porumb a sunat la 112 pentru a sesiza agresiunea. Lupaşcu Sandu a fost ajutat să imobilizeze victima de către Vameşu Simion Daniel, Tofan Costel Vasile Lupaşcu Vasile Ionuţ. În urma acestora au ajuns şi inculpaţii Lupaşcu Aurel, Alexandru Doru şi Lupaşcu Aurel.Toţi cei şapte au lovit victima cu ce aveau în mână, contribuind la imobilizarea acesteia şi anihilând încercările acesteia de a se apăra”, au adăugat anchetatorii.
Manole a fost legată cu o funie la picioare şi, timp de 15 minute, lovit la faţă, cap, torace, mâini, picioare, până a murit. Sandu şi Aurel Lupaşcu şi Alexandru Doru s-au ascuns într-o pădure din marginea satului Storneşti, iar Vameşu, Tofan şi Ionuţ Lupaşcu au fugit din sat. Ştefana CZELLER
Legiştii au numărat pe corpul victimei 18 plăgi tăiate, 5 plăgi despicate, dar şi alte răni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau