Veşti bune despre reconstrucţia pieţei din Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Licitaţia va avea loc în septembrie
Când şi-a pierdut orice speranţă privind reconstrucţia Pieţei Centrale din Piatra Neamţ, primarul interimar Dragoş Chitic a aflat că anunţul privind licitaţia pentru reconstrucţia acestui obiectiv a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Termenul limită de depunere a ofertelor este 21 septembrie 2015, ora 10.00, şi în aceeaşi zi la ora 12.00 se vor deschide ofertele. „Mă bucur ca s-a ajuns în această etapă care înseamnă drum deschis pentru reconstrucţia pieţei. Îmi doresc ca licitaţia să se desfăşoare fără contestaţii şi, în cel mai scurt timp, să fie declarat câştigătorul şi să se semneze contractul. Sper ca toţi factorii de decizie să dea dovadă de profesionalism şi în cel mai scurt să înceapă reconstrucţia”, a declarat Chitic.
Odată contractul semnat se va şti şi termenul de execuţie şi implicit de finalizare a lucrărilor. Deşi este greu de crezut că piaţa va putea fi finalizată în acest an, conducerea Primăriei speră ca vremea să permită măcar demararea lucrărilor pentru ca acestea să fie finalizate în prima parte a anului 2016. Atunci când se va cunoaşte termenul de realizare se va lua o decizie privind soluţiile pentru traversarea anotimpului rece. O variantă ar fi demararea lucrărilor la hala de legume fructe care ar ajuta comercianţii să facă faţă şi acestei ierni.
Citeşte şi: Schimbare neaşteptată la şefia învăţământului nemţean
Alina FERENŢ
Piaţa Centrală din Piatra Neamţ a ars în iulie 2014, într-un incendiu ce a transformat în scrum toată zona. În urma eforturilor autorităţilor locale, Guvernul a alocat bani pentru reconstrucţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau