Veşti proaste pentru şeful unei reţele de avorturi ilegale
Dimensiune font:
Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis soarta unei medic care făcea parte dintr-o adevărată reţea a şpăgii la Spitalul de Urgenţe Vaslui. Potrivit DNA, Doina Andrei, Simona Botez şi Adrian Tănăsescu au cerut de la pacienţi sume cuprinse între 50 şi 1.600 de lei pentru prestarea serviciilor gratuite sau pentru efectuarea de avorturi ilegale, cu vârsta sarcinii de peste 14 săptămâni. Ele întocmeau foi de observaţie false.
Gabriela Marcela Rusu, şeful secţiei de Obstetrică-Ginecologie, a fost acuzată că nu şi-a îndeplinit atribuţiile, neverificând modalitatea în care se efectua înregistrarea pacienţilor, completarea, păstrarea foilor de observaţie şi încasarea sumelor pentru proceduri medicale la cerere. De asemenea, a organizat defectuos activitatea, neluând măsuri pentru evidenţierea pe o condică separată a prescripţiilor pentru preparator cu substanţe stupefiante şi psihotrope, provocând astfel un prejudiciu de 2.080 lei. Rusu, care şi-a recunoscut vina, a fost condamnată la Vaslui, la un an de închisoare cu suspendare şi prestarea a 91 de zile de muncă în folosul comunităţii. Atât ea, cât şi procurorii, au atacat sentinţa. Acum, Curtea de Apel Iaşi a menţinut pedeapsa. Rusu a primit învoire să meargă la spital, dar i s-a interzis să mai fie şef de secţie timp de doi ani. Doar numărul zilelor de muncă în folosul comunităţii a fost redus la 60. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau