Victor Chirilă a intrat pe lista suspecţilor în dosarul lui Adomniţei
Dimensiune font:
Ieri, procurorii DNA i-au prezentat acuzaţiile * anchetatorii vorbesc despre fals şi abuz în serviciu * surpriza o constituie însă sechestrul pe avere instituit în privinţa vicepreşedintelui CJ Iaşi
Procurorii DNA întind plasa în cazul preşedintelui CJ Cristian Adomniţei, acuzat de fals intelectual şi favorizarea făptuitorului după ce a vrut să-şi scoată din bucluc subordonatele. Reamintim că pe lista DNA au mai ajuns Cristina Teodora Jinga, directorul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ, Carmen Irimescu, şeful Serviciului Proiecte şi Parteneriate, şi afacerista Letiţia Popa. Procurorii vorbesc despre nereguli la achiziţia de servicii de tipărire a unor materiale de promovare a judeţului Iaşi cu firma lui Popa. Aceasta a folosit acte false pentru a primi contractul de realizare de cataloage, broşuri, calendare, mape, hărţi, magneţi, sacoşe, dar şi a unui film de prezentare a judeţului. Anchetatorii au spus că firma nu şi-a executat obligaţiile, lipsind produse de 213.005 lei. Irimescu şi Jinga au făcut însă recepţia lucrării „Adomniţei Cristian le-a ajutat pe inculpatele Jinga şi Irimescu, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală”, au spus procurorii. El a amânat finalizarea unui audit şi a refuzat să sesizeze frauda poliţiştilor.
Sechestru pe avere
La finele săptămânii trecute, judecătorii Tribunalului au decis că Adomniţei poate ieşi din arest la domiciliu, fiind plasat sub control judiciar, dar cu interdicţia de a-şi exercita funcţia. Atât preşedintele CJ, cât şi procurorii au atacat decizia, iar dosarul va ajunge la Curtea de Apel. Ieri, la DNA a fost chemat şi vicepreşedintele CJ Victor Chirilă. „Acesta are calitatea de suspect şi i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, respectiv cele de abuz în serviciu şi fals intelectual. Alte amănunte nu putem oferi la acest moment”, a precizat purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan. Din câte se pare, şi semnătura lui Chirilă se află pe actele cu probleme. Cu un calm desăvârşit, Victor Chirilă a admis ieri că procurorii i-au pus sechestru pe întreaga avere. „Este o procedură normală, s-a pus sechestru pe averea mea. Sunt proceduri preventive pe parcursul anchetei, însă nu are de ce să-mi fie teamă. Nu am făcut nimic”, a declarat Victor Chirilă pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”.
Casă, apartament şi maşină pe numele soţiei
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Victor Chirilă are doar două terenuri, respectiv în Bârnova (0,36 ha) şi Tomeşti (0,95 ha). Acesta şi-a trecut în declaraţia de avere un apartament în Iaşi, o casă în Soleşti, judeţul Vaslui, şi un autoturism, dar toate sunt pe numele soţiei. În calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, acesta a câştigat anul trecut 15.271 lei. Sechestrul pe avere a fost impus şi în cazul celuilalt vicepreşedinte al CJ. Potrivit declaraţiei de avere, Alin Aivănoaei nu are terenuri, dar deţine un apartament cumpărat în 2002, iar în calitate de vicepreşedinte a câştigat 43.356 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau