VIDEO: Schimbări uimitoare la Palatul Justiţie
Dimensiune font:
De ieri, a fost implementat un sistem de transmisie în timp real a datelor privind mersul proceselor * copiii au primit o cameră plină de jucării, iar în câteva zile ieşenii le vor putea trimite scrisori judecătorilor
Din această săptămână, ieşenii implicaţi în procese vor avea parte de mai multe facilităţi la noul Palat de Justiţie. Reamintim că, din toamna anului trecut, Curtea de Apel şi Tribunalul Iaşi s-au mutat în sediul de pe strada Elena Doamna 1 A. Demersurile pentru ridicarea noului palat au demarat încă din 2002. Clădirea a fost construită printr-un proiect cu finanţare de la Banca Mondială, derulat împreună cu Ministerul Justiţiei, şi oferă spaţii mult mai generoase.
Jucării pentru copii...
O primă noutate se adresează ieşenilor care-şi aduc odraslele la Palatul de Justiţie. „La etajul doi, am amenajat un culoar şi o încăpere destinate copiilor care îşi însoţesc părinţii, aceştia din urmă având diverse afaceri judiciare sau anumite chestiuni administrative de rezolvat”, a precizat Diana Micu Cheptene, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel. Încăperea respectivă a fost umplută cu jucării aduse de acasă de magistraţi şi are desene prietenoase pe pereţi. Singura problemă este că nu există şi un supraveghetor pentru copiii lăsaţi acolo de părinţi.
... şi monitoare pentru părinţi
Adulţii au parte şi ei de... „jucării” noi. „De azi funcţionează un program care vizează afişarea în timp real a informaţiilor în ce priveşte şedinţele de judecată. Sunt două monitoare la intrare, care afişează locul în care trebuie să se prezinte participanţii la procese, ca să ştie exact unde să meargă. La fiecare sală a Curţii de Apel şi Tribunalului sunt alte monitoare, pe care sunt afişate informaţii în timp real cu ceea ce se întâmplă în sală – dosare în aşteptare, dosare care se dezbat în momentul respectiv şi care deja au fost judecate. Acestea din urmă au şi soluţia, pentru cei care nu au ajuns la timp”, a adăugat Diana Micu Cheptene. Softul este creaţia informaticienilor de la Curtea de Apel, iar monitoarele au costat 2.200 lei/bucată. Sistemul le dă de muncă în plus grefierilor, care sunt nevoiţi să actualizeze din timpul şedinţei baza de date.
Judecătorii aşteaptă bileţele
Săptămâna aceasta va mai fi implementat un proiect, intitulat Opinia ta contează. „Vom amplasa la parter, în zonele cu arhivele, două cutii în formă de omuleţi, unde publicul să-şi exprime ideile, sugestiile, prin bilete. Acest concept este larg utilizat la nivelul UE şi ne-am gândit că ar fi foarte practic şi la noi. Este însă foarte important pentru public să nu utilizeze această facilitate pentru cererile care se adresează dosarelor de pe rol sau diversele petiţii şi reclamaţii la care aşteaptă răspuns. E foarte clar că vom primi şi bilete indecente, suntem într-o democraţie”, a conchis judecătoarea Micu Cheptene.
O ultimă ideea care se speră că va fi pusă în practică în februarie este deschiderea unui ghişeu pentru plata taxelor judiciare de timbru, dar aici judecătorii au nevoie de ajutorul Primăriei şi al ministerului de resort. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau