Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 17.00, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași a găzduit tradiționala Seară a Valorilor, parte a Sărbătorilor Iașului dedicată omagierii personalităților locale și nu numai.
În debutul Serii Valorilor, Imnul de Stat al României este intrepretat de Corul „Byzantion”, care va primi și o diplomă de excelență pentru cei 20 de ani de activitate. Ca și în anii trecuți, Seara Valorilor include mai multe categorii de premii, care sunt înmânate de către primarul Mihai Chirica. „Seara Valorilor, devenită deja o tradiție, își propune să-i celebreze, într-un gest normal de recunoștință, pe ieșenii - și nu numai - care s-au remarcat grație unor realizări deosebite în domeniile culturii, educației, științei, artei, economiei sau implicării civice. Pentru mine, ca primar, este o bucurie, dar și o datorie de onoare să aduc, în numele comunității, un omagiu acelor personalități care fac cinste Iașului și țării noastre”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Lista premiilor oferite în cadrul Serii Valorilor:
Cetățenii de Onoare:
1. Prof. Univ. Dr. Cătălina Arsenescu Georgescu;
2. Dr. Christache Zanoschi;
3. Prof. Univ. Dr. Ioan Caproșu, istoric;
4. Maestrul Dionisie Vitcu;
5. Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România.
Premiile Centenar:
1. Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei;
2. Preasfinția Sa Petru Gherghel, Episcop de Iași;
3. Acad. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Duca, Președintele Academiei de Științe din Republica Moldova;
4. Acad. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Țîbîrnă, Președintele Societății Științifico-Practice a Oncologilor din Republica Moldova;
5. Prof. Univ. Dr. Vasile Grozav (Republica Moldova);
6. Scriitorul Vasile Tărâțeanu (Cernăuți, Ucraina);
7. Cristina Popescu, Director General RomFilatelia;
8. Col. Dr. Dragoș Iacob, Comandantul Garnizoanei Iași;
9. Dr. Aurica Ichim, Directorul Muzeului Unirii Iași;
10. Dr. Sorin Iftimi, Muzeograf - Complexul Muzeal „Moldova” Iași;
11. Prof. Univ. Dr. Ioan Agrigoroaiei, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
12. Ion M. Ioniță, Redactor-șef al revistei „Historia”;
13. Dorin Matei, Director al revistei „Magazin Istoric”.
Premiile Speciale:
1. Florin Morariu - pentru spiritul civic și curajul de care a dat dovadă în timpul atentatului terorist de la Londra (iunie 2017);
2. Prof. Univ. Dr. Grigore Tinică - pentru efortul permanent de promovare a școlii ieșene de medicină și prin organizarea, la Iași, a unuia dintre cele mai prestigioase congrese de chirurgie vasculară;
3. Asociația Studenților Creștin Ortodocși (ASCOR) - pentru excelenta organizare la Iași a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși;
4. Asociația „Casa Share” - pentru activitatea socială desfășurată în sprijinul persoanelor defavorizate;
5. Gabriela Moga Lazăr - pentru îmbogățirea patrimoniului cultural al Iașului.
Premiul „Excelența în Afaceri”:
1. Bogdan Pițigoi - pentru perseverența de care dă dovadă în întreprinderea sa de a face din Iași un veritabil pol al afacerilor din România.
Premiul „Vasile Pogor” - oferit de Academia Română, filiala Iași:
Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...
Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...
O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...
* Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...
* domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...
Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...
După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă.
Post ...
În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...
Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...
Adauga comentariul tau