Violatorii din penitenciar au fost trimişi în judecată
Dimensiune font:
Patru inşi şi-au agresat colegul de celulă, în repetate rânduri * atrocităţile s-au petrecut timp de mai multe zile, fără ca gardienii să se sesizeze
Brutele violatoare din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi au fost date pe mâna judecătorilor. Victima agresiunii în grup, Tudorel Robert B., împărţea camera cu Erguţ Sali, zis Cioară, Petru Alexandru Costin, zis Moşneagu, Vlad Ionuţ Muraru, zis Ciobanu, Andrei Constantin Adam şi alţi trei inşi. Muraru era şef de celulă şi, pentru a se face respectat, îi umilea pe ceilalţi. „Inculpatul a aplicat un comportament de înjosire, prin aceea că o lovea pe persoana vătămată, îi adresa cuvinte obscene şi jignitoare, motiv care i-a determinat pe ceilalţi inculpaţi să adopte aceeaşi atitudine”, au spus procurorii.
Torturi cumplite
Pe 21 ianuarie, a început un supliciu ca la Gestapo. Adam l-a lovit de mai multe ori pe Tudorel cu pumnul în cap, apoi l-a forţat să îi facă sex oral. Sali a băgat o coadă de mătură în anusul colegului de celulă, în timp ce Muraru îl ţinea de mâini. Apoi, Adam a făcut o pâlnie de hârtie şi Muraru i-a turnat apă în anus dintr-un bidon. „Văzând că apa nu pătrunde într-o cantitate mare, a renunţat la pâlnie, turnându-i apă forţat cu sticla, până s-a golit bidonul”, au mai spus procurorii.
Atacat şi la baie
Două zile mai târziu, după ce a fost bătut, Tudorel a fost atacat la baie. Muraru l-a lovit de două ori în cap cu ţeava de la duş şi l-a forţat la sex oral. „Acelaşi inculpat l-a determinat să-şi dea cu mult săpun în anus, întreţinând şi un raport sexual anal”, au adăugat procurorii. Costin a fost următorul violator, din poziţia capră. Pe 24 ianuarie, Sali s-a urcat în pat cu Tudorel, l-a luat la palme şi pumni, până a acceptat să facă sex oral şi anal.
Violatorii, care au acţionat în haită, au fost acum trimişi în judecată. Unul dintre ei, Sali, a cerut recent şi liberarea condiţionată, însă judecătorii i-au spus nu. Bărbatul va putea face o nouă cerere pe 23 iulie. Cristina CZELLER
Acesta nu este primul incident grav, tot în Penitenciar având loc şi un dublu asasinat
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau