Zeci de incendii la început de an
Dimensiune font:
Început de an halucinant pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Botoşani.
În primele zile ale anului 2016, forţele ISU Botoşani au fost solicitate să intervină în 36 situaţii de urgenţă, respectiv şase incendii, o intervenţie pentru deblocarea unei uşi şi 29 de intervenţii SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat. În aceeaşi perioadă, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani a avut 206 intervenţii.
„Pe timpul intervenţiilor, au fost salvate şi asistate 30 de persoane şi protejate de foc bunuri materiale în valoare de 435.000 lei. Cele şase incendii s-au produs pe raza localităţilor Vorniceni, Călăraşi, Cristeşti, Manoleasa Prut din comuna Manoleasa, Epureni din comuna Ungureni şi Costeşti din comuna Răchiţi. Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: folosirea intenţionată, depozitarea jarului în apropierea materialelor combustibile şi coş de fum neizolat termic faţă de materiale combustibile sau deteriorat”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.
Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs în locuinţa unei femei din satul Costeşti, comuna Răchiţi, în noaptea de 2 spre 3 ianuarie.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin înainte de ora 05.00. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, locuinţa ardea în totalitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casele din imediata apropiere. Proprietara, în vârstă de 86 de ani, a fost scoasă din locuinţă de câţiva vecini, înainte de sosirea forţelor de intervenţie, ulterior fiind preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani şi transportată la spital.
Citeşte şi: Propuneri pentru strategia de dezvoltare
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau