Zeci de mii de moldoveni vin în România
Dimensiune font:
În primele zile ale anului 2016, traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa a înregistrat valori ridicate, fiind înregistrată o creştere cu 53% faţă de perioada similară a anului trecut * explicaţia este legată de faptul că foarte mulţi cetăţeni moldoveni vin în staţiunile montane din România ca să petreacă sărbătorile pe rit vechi * astăzi este Ajunul Crăciunului
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui, Irina Mirică, cele mai mari valori de trafic, într-un timp scurt, au fost înregistrate pe sensul de intrare în România însă, media timpilor de aşteptare la frontieră s-a încadrat în valorile normale pentru această perioadă.
Măsuri suplimentare la frontieră
În primele zile ale anului, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au fost înregistrate aproximativ 27.700 treceri persoane şi peste 4.100 mijloace au tranzitat frontiera, comparativ cu 18.000 treceri persoane înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. „Creşterile valorilor de trafic, în special pe sensul de intrare în ţară, au fost cauzate de numărul mare de persoane care vin să petreacă în România sărbătorile de iarnă pe rit vechi, cetăţeni din Republica Moldova care se reîntorc la muncă în state ale UE, dar şi de întoarcerea studenţilor din R. Moldova în marile centre universitare din ţara noastră”, a declarat Irina Mirică.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor care au tranzitat frontiera, a fost suplimentat numărul arterelor de control pe sensul de intrare în ţară, de la 5 la 8 şi numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşurau activitatea la controlul documentelor, de la 10 la 16.
Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să folosească şi punctele de trecere a frontierei Oancea- Cahul, Galaţi- Giurgiulesti, Albiţa- Leuşeni, Sculeni, Rădăuţi- Prut- Lipcani sau Stânca- Costeşti.
Citeşte şi: An negru în sănătatea vasluiană
Tudor IFRIM
Accesând aplicaţia on-line „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional” la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare, în culori diferite. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau