Ziarul „Evenimentul” acum 100 ani. 9 septembrie 1914 în ţară şi în lume GALERIE FOTO
Dimensiune font:
Moţiunile Universităţilor
Se cunoaşte moţiune profesorilor Universităţii din Bucureşti. Ea cere guvernului ca Romînia să intre în acţiune. Profesorii universitari din Iaşi s'au adunat ca să discute şi ei chestiunea care preocupă toată lumea romînească. În sarcina cui cade mai mult o chestiune ca aceasta de cît în aceia a unor oameni luminaţi ca dînşii. Ei sunt stîlpii Romîniei intelectuale. Guvernul liberat în timpul acesta, a găsit de cuviinţă că tratativele diplomatice sînt zadarnice din pricina atmosferii neprielnice pe care o fac mişcările, curentele populare, cari au drept promotori tocmai pe aceşti profesori universitari. (...) D-l Stere dă două lovituri de o dată. Mai întâi prezintă Universitatea din Iaşi ca liberală, şi apoi ca avînd părerile guvernului în această chestie, păreri pe cari doar de le ştie D-l Stere, încolo nici unul. O mistificare şi o insultă.
Prohibirea gazetelor
S'a oprit cu desăvârşire intrarea ziarelor româneşti în Austro-Ungaria. Oricine a dovedit că a citit sau cumpărat astfel de ziare e osândit 8 zile închisoare; însă în localităţiele din Bucovina ocupate de ruşi se permite numai intrarea ziarelor ruseşti şi româneşti.
Informaţii
Din lipsă de fonduri ministerul instrucţiei publice a luat hotărârea de a nu înfiinţa nici o clasă divizionară pe lângă liceele şi gimnazialele din ţară.
Din Londra se anunţă de corespondentul din Paris al ziarului „Daily Telegraph” că Marţea trecută s'a făcut la Academia de ştiinţe franceză, interesante comunicări despre o nouă invenţie pentru aviatori, precum şi despre metode noi ca să fotografieze din aeroplane, din înălţimi mari.
Direcţia generală a poştelor a intervenit pe lângă prefectura poliţiei Capitalei în sensul ca să se depună la această direcţiune şi în termenul cel mai scurt toate staţiunile complecte de posturile receptoare de telegrafie fără fir pe care unele persoane particulare le posedă. Cei cari nu vor depune aparatele la prefectura Capitalei se fac posibili de penalităţile prescrise de legea referitoare la spionaj.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau