Ziua Mondială a Mediului
Dimensiune font:
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bacău a celebrat Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, printr-o serie de acţiuni menite să atragă atenţia asupra necesităţii de a lua atitudine şi de a acţiona în folosul mediului şi pentru sănătate. Astfel, la Palatului Copiilor din Bacău s-a desfășurat concursul naţional „Ecoreporteri în acţiune” (ediția a VII-a). Azi va avea loc conferinţa „Sărbătoarea Hârja - colţ de rai”, într-un proiect derulat de Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din Hârja, care va organiza și o expoziţie-concurs cu obiecte din deşeuri. La Eco-Grădiniţa nr. 26 Bacău se va deschide o expoziţie pe tema alimentaţiei sănătoase şi a economisirii resurselor, inclusă în proiectul mondial „Mănâncă responsabil”. Mâine va avea loc simpozionul „Ziua Mondială a Mediului”, la Eco-Colegiul „Henri Coandă”, din Bacău, pe tema biodiversităţii din România şi din judeţ. „Tema propusă de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului în anul 2017 este Lumea în Conexiune cu Natura – Connecting People to Nature. E un îndemn să deschidem uşile spre natură pentru a-i aprecia frumuseţea şi importanţa şi să ne implicăm în demersul comun de protejare a planetei pe care o împărţim”, spune Paul Toderică, directorul executiv al APM Bacău. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau