Ziua Poeziei, sărbătorită alături de Ana Blandiana
Dimensiune font:
Poeta Ana Blandiana va veni la Piatra Neamţ pentru a sărbători alături de oameni de cultură şi de elevi Ziua Mondială a Poeziei, marcată pe 21 martie.
În prima parte a zilei se va întâlni cu elevii de la colegiile „Calistrat Hogaş” şi „Petru Rareş”, iar de la ora 12.30 se va afla la statuia lui Mihai Eminescu din faţa Bibliotecii Judeţene pentru un dialog cu alţi tineri şi cu publicul cititor. De la ora 17, în bibliotecă va avea loc o seară de poezie şi muzică la care vor participa scriitori şi critici literari.
Recitalul de chitară oferită de „Duo Melos” de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca va completa evenimentul organizat la iniţiativa conducerii Bibliotecii Judeţene. „E o bucurie şi o onoare să o avem oaspete pe Ana Blandiana la Piatra Neamţ, unul dintre scriitorii emblematici ai literaturii române. Ana Blandiana e un model de civism pentru societatea românească, e un model de scriitor care nu a cedat presiunilor ideologice. Prea arareori, de la Eminescu încoace, limba română a sunat atît de bine, poezia română a generat atâta energie”, este de părere scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau