Zootehnie ca pe vremea bunicilor la Vaslui
Dimensiune font:
În loc să apeleze la mijloace moderne de însămânţare, ţăranii vasluieni preferă să apeleze la monta naturală * aşa se face că specii importante de animale sunt pe cale de dispariţie
Numărul operatorilor din acest domeniu este tot mai redus de la an la an. Din păcate, nici cei care au rezistat nu sunt apreciaţi şi mulţi fermieri nu înţeleg care este rolul lor. Preferă să apeleze la tauri neautorizaţi decât să folosească însămânţarea artificială.
„Din 85 de centre administrative, doar 47% localităţi sunt acoperite cu operatori. Astfel, mai avem 41 de operatori faţă de anul trecut când erau 44. Mai sunt 6 operatori în fermele industriale ale lui Adrian Porumboiu, pe la Berezeni, Viişoara. Este prea puţin şi numărul acestor meseriaşi o să tot scadă. Noi transmitem datele, dar acestea ar trebui să treacă de la factorii decizionali la anumite măsuri legislative, să susţină aceste activităţi care nu sunt nici pe departe un moft. Este o metodă de a multiplica şi a obţine producţiile dorite prin producţia animalelor (carne, lapte) la nivelul productivităţii concurenţiale cu economie dezvoltată”, a spus Attila Mikloş, director la Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (OARZ) Vaslui.
Ţăranii folosesc taurii din curte
Pentru a nu da bani la operatorul însămânţător, (50 sau 70 de lei, în funcţie şi de materialul seminal folosit) cei mai mulţi ţărani apelează la monta naturală, chiar dacă acest lucru nu le asigură rase de calitate. „Şi acum în multe zone se apelează la monta naturală. Noi facem poezia unei biotehnologii din anii 1950 când acopeream aproximativ 90% din efective în anumite perioade. Noi uităm că un preţ mai mic, plătit unui deţinător a unui taur clandestin, face ca în primul rând să pierzi ritmul de dezvoltare la o economie cerută cu un efect productiv şi ne mirăm că Occidentul are o producţie medie pe cap de vacă de 9 mii şi ceva de litri de lapte ca o lactaţie normală şi noi stagnăm la 3 mii si ceva”, a ai spus Attila Mikloş. În ultimii ani la nivelul judeţului Vaslui s-au pierdut o serie de rase de animale .Una din cele mai mari pierderi este aceea a Surei de Stepă, care o regăsim doar prin Occident.
Simona POP
„Natura oferă furajele necesare, iar pe crescător nu-l duce capul că nu poate obţine rase superioare dacă nu apelează la tehnologie” - Attila Mikloş, director OARZ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau