„Amorezul” Iaşului s-a înrolat în „armata lui Vlad Ţepeş”

default

Dimensiune font:

| 24-10-2016 05:45

Fostul edil-şef al Iaşului reintră pe scena politică, dorind să ocupe un loc în viitorul Parlament, pe listele PRU.  Nichita se leapădă de pesedişti şi, mai mult, nu pierde ocazia de a le bate acestora obrazul pentru că nu au avut „tăria să facă un nucleu în partid, care să-l susţină“. Referitor la dosare, acesta a menţionat că „a greşit din punct de vedere uman, nicidecum penal” 

Campania electorală bahluiană se anunţă a fi spumoasă, dat fiind că pe eşichierul politic îşi fac intrarea oameni „cu greutate”, atât din punct de vedere politic, cât şi din perspectiva dosarelor penale care „le atârnă de gât”. Ultima surpriză a precampaniei a venit din partea fostului edil-şef Gheorghe Nichita, care i-a anunţat public pe ieşeni că le cere voturile pentru a-i reprezenta în Camera Deputaţilor, cu precizarea că nu mai defilează în „tabăra pesedistă”, ci s-a mutat în „armata lui Vlad Ţepeş”, condusă nu de... domnitor, ci de politicianul Bogdan Diaconu. Cunoscut la nivel local şi naţional ca un înfocat pesedist, Nichita pune „dezertarea” sa din tabăra social-democrată, unde rămăsese doar cu calitatea de simplu membru de partid, pe seama atitudinii nerecunoscătoare a celor pe care „i-a ridicat”. „În timp ce alţii mă alungau, ce mă îndepărtau din PSD, PRU m-a primit cu braţele deschise. (...) Nu credeam vreodată că voi ajunge acele zile în care oameni care au făcut istorie pentru PSD (adică el - n.r.) să fie izolaţi şi izgoniţi. Trebuie să respecţi ce au făcut ceilalţi înaintea ta, măcar să-i consulţi, dacă nu le mai dai o funcţie, să-i mai chemi la anumite şedinţe, că au atâta experienţă, dar cei care astăzi au rămas se cred a-toate-ştiutori”, a declarat Gheorghe Nichita, rămas cu un gust amar după marginalizarea din ultimul an pe care a resimţit-o din partea membrilor PSD. De remarcat este, totuşi, faptul că, în urma lui Nichita, s-a iscat o degringoladă la nivelul Filialei Judeţene a PSD Iaşi, dat fiind că Victorel Lupu, Cristian Stanciu, Mihaela Ivancia şi mulţi alţii au fost priviţi ca nişte „trădători” de noii lideri ai organizaţiei, fiind vorba aici despre Mihai Chirica şi Maricel Popa. Culmea ironiei este faptul că cei ce au intrat în atenţia noii conduceri a PSD Iaşi ca fiind „din tabăra lui Nichita” sunt oamenii cărora, astăzi, izgonitul lider le reproşează că nu au fost suficient de puternici. „Ei (Victorel Lupu, Cristian Stanciu, Mihaela Ivancia - n.r.) nu ştiu dacă m-au dat sau nu la o parte. Povestea lor este alta: fiecare, văzând că e mai bine să se dezică de Nichita, ca să le fie bine lor, individual, au făcut-o, deşi îmi pare foarte rău că nu sunt adevăraţi oameni. Eu, în locul lor, făceam un nucleu foarte puternic în PSD şi aş fi zis: Da, noi suntem cu Nichita şi vrem în continuare ca acesta să vină la partid şi să stea cu noi la masă, să fie consultantul nostru, că nu are râie pe el şi nu poate ieşi din casă! Dacă ţineau la partidul ăsta aşa cum ţin eu, ei ar fi trebuit să facă diferenţa jocului şi să nu le fie frică de funcţiile pe care le pierd dânşii, inclusiv cu domnul Dragnea. Eu ştiu că acesta conduce dictatorial, dar nu se poate ţine aşa în frâu PSD. În PSD, eu am avut atuul bogăţiei, i-am lăsat cu 65 de primari, azi au 62, i-am lăsat cu tot ce vreţi şi nu-mi pare rău de nimic, decât de faptul că nu au dat dovadă de faptul că au caractere... Eu i-am făcut pe toţi şi i-am pus acolo unde sunt, iar, astăzi, le bat obrazul că nu au pic de bun simţ!”, a declarat Nichita, punctând că înţelege comportamentul foştilor colegi de partid, că-i iartă, dar „că nu uită”.
Şi mai interesant este faptul că Nichita recunoaşte că a intrat în PRU forţat de apropierea alegerilor parlamentare. „Am vorbit cu Victor Ponta la Bucureşti, i-am zis că vin cu el dacă are un proiect, iar el mi-a răspuns: Gigi , de noi doi încă este nevoie în PSD, doar că, în partid, există o atitudine dictatorială de-a lui Dragnea, în care unii cvasi-pesedişti au ajuns şi ei să aibă un cuvânt de zis şi sunt izgoniţi oamenii de valoare. Dacă nu erau alegerile parlamentare acum, nu veneam la PRU, aş fi stat la PSD şi aşteptam. Aveam posibilitatea de a sta şi aştepta ca cineva din PSD să vină şi să spună că mai are nevoie de mine în partid sau să iau taurul de coarne”, explică fostul pesedist.
Reamintim faptul că unii pesedişti nu au vrut nici în ruptul capului să-l „debarce” pe Gheorghe Nichita din PSD, având în vedere că, la scurt timp după demisia sa din fruntea Organizaţiei Judeţene, a fost trimisă către Comisia de Etică şi Integritate a partidului o solicitare prin care se cerea excluderea sa din tabăra social-democrată, dar răspunsul acestui for nu a venit nici până-n ziua de azi.
Probleme iscate odată cu dosarul „Amanta”
Pe 27 octombrie va avea loc un nou termen de judecată în dosarul intitulat generic „Amanta”. Amintim că, recent, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a ex-primarului Gheorghe Nichita. Acesta este acuzat de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În acelaşi dosar au fost trimişi în faţa instanţei şi Mihai Hliboceanu, director general al Poliţiei Locale Iaşi, la data faptelor, şi ştefan Avîrvarei, şef serviciu în cadrul Poliţiei Locale Iaşi, la data faptelor.
Anchetatorii au precizat că, în perioada 25 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, Nichita, abuzând de funcţia deţinută, respectiv primar al municipiului Iaşi, l-a determinat pe Hliboceanu să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale.
Concret, primarul l-ar fi determinat pe directorul general al Poliţiei Locale Iaşi să le spună, personal sau cu ajutorul lui Avârvarei, funcţionarilor din cadrul Poliţiei Locale să efectueze activităţi de investigaţii pe teren sau de supraveghere operativă a unei persoane (Adina Samson, fostă angajată şi prietenă a lui Nichita) şi a persoanelor din anturajul acesteia, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale Poliţiei Locale şi producerii unei pagube în cuantum de 13.429 de lei (prin folosirea resurselor materiale şi umane ale respectivei instituţii).
„Zece procente”
Magistraţii din cadrul Tribunalului Bucureşti au decis amânarea pentru astăzi a procesului în care fostul edil Gheorghe Nichita este acuzat de comiterea unor fapte de corupţie. În urmă cu câteva luni, Nichita a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit mită de la preşedintele grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu. În acelaşi caz, Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu sunt acuzaţi de dare de mită. Astfel, Nichita este acuzat că a primit zece la sută dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.
În urma cercetărilor, a rezultat că, în luna august 2013, în contextul implementării proiectului Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi, care privea fluidizarea traficului rutier şi pietonal, precum şi scăderea gradului de poluare, finanţat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iaşi, ar fi cerut şi primit de la ceilalţi inculpaţi mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câştigarea licitaţiei de către asocierea UTI - IBC şi semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum şi pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiţii“, susţin procurorii DNA. Totalul sumelor şi al beneficiilor primite drept mită de către Gheorghe Nichita este de 3.693.710 lei, mai arată anchetatorii. Anca BURNICHE, Ciprian NEDELCU

Cu Gheorghe Nichita, Organizaţia PRU Iaşi este cea mai importantă filială din Moldova şi va dezvolta întregul proiect politic al partidului pe această regine” - Bogdan Diaconu, preşedinte PRU

* * *

Voi fi unul dintre cei mai agasanţi parlamentari şi unul dintre cei mai insistenţi oameni politici, pentru ca orice fel de guvern să respecte Iaşul şi Moldova. S-a deschis anul universitar, preşedintele a fost plecat la Timişoara, premierul - la Cluj. La Iaşi, la cea mai veche universitate din România, nu a venit nimeni. Nu am văzut niciun lider naţional, niciun ministru, niciun şef de partid, deşi este an electoral! Ştiţi foarte bine că, înainte, se îmbulzeau. Nu l-am văzut nici măcar pe domnul Dragnea la Iaşi” - Gheorghe Nichita

* * *

E adevărat că am două dosare penale, ceea ce pot să vă spun este că acestea se bazează pe foarte multe minciuni şi denunţuri care nu se confirmă. Intru în această campanie cu un handicap din cauza acestor dosare, dacă nu erau ele, eram primar şi astăzi (...), dar pot spune că am greşit uman - şi nu penal!” - Gheorghe Nichita

* * *
3.693.710 LEI
Aceasta ar fi fost şpaga primită de Nichita în dosarul „UTI”, conform DNA

* * *

În august 2013, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iaşi, ar fi cerut şi primit de la ceilalţi inculpaţi mai multe foloase necuvenite” - DNA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei