„România are o datorie morală faţă de Basarabia”

 * dialog cu prof. univ. dr. Ovidiu Ştefan Buruiană, profesor de Istorie Contemporanăa României la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi

- Domnule profesor, aş dori să începem prin a stabili care este semnificaţia zilei de 27 martie 1918 pentru istoria României?

- La ora actuală, semnificaţia e legată de unirea dintre Basarabia şi România, un eveniment în sine autonom în cadrul procesului de unificare statală din 1918, care a dus la unirea tuturor teritoriilor. El a fost în ton cu ceea ce s-a întâmplat pe frontul de est în timpul războiului, nefiind ceva premeditat de către clasa politică românească a vremii. A fost un proces de recuperare a identităţii româneşti de către conducătorii de la Chişinău şi disponibilitatea de a colabora cu cei de la Iaşi.

- Cum au văzut unirea contemporanii?

- A fost un moment uriaş pentru că a venit după o perioadă de depresie a întregii societăţi româneşti, după înfrângerile suferite în război, pierderea capitalei, anarhizarea trupelor ruse. România se afla într-o situaţie limită inclusiv economică, întrucât prin tratatul de pace care se prefigura era evident că vom fi înrobiţi economic de Puterile Centrale. Faptul că la un moment dat Constantin Stere a reuşit să convingă Sfatul Ţării din Chişinău să voteze unirea a fost privit ca o importantă victorie a cauzei românismului. Conducătorii de la Chişinău au ajuns la concluzia că trebuie să se unească. Nu mai aveau motive să refuze unirea, noul stat independent nu era viabil din punct de vedere economic, nu avea o tradiţie statală, nu avea alternativa integrării într-o Rusie democratică şi se mai confrunta şi cu distrugerile provocate de trupele ruse aflate în plină retragere. Redeşteptare naţională din Basarabia a fost neaşteptată pentru toţi oamenii politici. România intrase în război pentru unirea cu Transilvania şi Bucovina şi puţini erau cei care întrevedeau că s-ar putea realiza unirea cu Basarabia. Preoţii au jucat un rol foarte important în acest proces de redeşteptare a identităţii naţionale româneşti.

- După venirea regimului comunist la putere cum a început să fie abordată problemă unirii României cu Basarabia şi cât departe puteau merge atunci istoricii?

- Pentru a putea face o comparaţie, nici în perioada interbelică unirea nu era tratată cu prea mult festivism. După 1944, însă, situaţia s-a schimbat radical. În condiţiile în care Moscova a recuperat agresiv Basarabia, interpretarea istoricilor se făcea în termenii specifici comunismului de atunci, în termeni internaţionalişti. Primul război mondial a devenit un război imperialist, iar armata română a ocupat cu forţa, în viziunea comunistă, Basarabia, fără ca populaţia de acolo să fi fost de acord. Problema nu a fost tratată într-o manieră istorică obiectivă, iar cu timpul a ieşit din atenţia istoricilor. Nu puteai vorbi despre Basarabia, documentele erau la un fond secret aflat la Biblioteca Centrală şi foarte puţini aveau acces la ele.

- O situaţie dificilă...

- În anumite momente, istoricii au fost încurajaţi să redeschidă problema Basarabiei, dar acest lucru se petrecea într-o manieră lipsită de obiectivitate atunci când relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova erau tensionate. Situaţia Basarabiei era abordată politizat şi nu academic. Au existat unele speranţe venite mai ales dinspre Chişinău ca problema să fie ridicată, mai ales în perioada de glorie a lui Nicolae Ceauşescu, dar abordările au fost strict ideologice şi nu a avut loc un demers coerent în această problemă.

- Mai suscită unirea cu Basarabiei interesul în cadrul preocupărilor istoriografice actuale?

- Da şi nu. Din păcate, există interes legat de unire, dar mai mult marginal. Există un interes manifestat de istoricii din Chişinău, iar unii dintre ei sunt extrem de profesionişti precum Svetlana Suveică sau Octavian Ţîcu. În mare măsură, însă, abordările lor neutre, bazate pe cercetări serioase, stârnesc nu de puţine ori suspiciuni de la unii istorici din România, tributari formării profesionale înainte de 1989. Avem din fericire istorici care studiază problema unirii României cu Basarabia din perspectiva studierii periferiilor imperiale, precum Alberto Basciani..

- Ar trebui organizate manifestări cu privire la unirea Basarabiei cu România? Sunt justificate, sunt suficiente aceste activităţi?

- Evident că ar trebui organizate. Momentul a fost foarte important atât pentru noi, cât şi pentru cei din Basarabia. Momentul unirii Basarabiei cu România ar trebui pus însă în adevărata lui valoare, ca pe un element de construcţie a identităţii naţionale. Nu ca un demers imitativ. De multe ori autorităţile, atunci când pun problema aniversării unirii, au în primul rând în vedere acea imagine a podului de flori de peste Prut. Celebrările sunt necesare, dar ele trebuie urmate de o analiză atentă a ceea ce putem face efectiv pentru cei din Basarabia, pentru direcţia lor de viitor.

- Care ar trebui să fie obiectivele de viitor ale României în legătură cu Republica Moldova?

- Istoricul poate oferi predicţii pentru viitor. România are, însă, o datorie morală faţă de Basarabia ţinând cont de faptul că în 1940 statul român efectiv i-a abandonat pe pe cei de acolo mâna lui Stalin. Trebuie să identificăm foarte clar ce îşi doresc basarabenii – fie integrarea cu România în statul român, fie integrarea în Uniunea Europeană. Statul român are o datorie morală faţă de ei să îi susţină.

- În ce măsură clasa politică românească abordează coerent aceste relaţii?

- Uneori, politicienii par să accepte că au de făcut ceva, dar niciodată nu urmăresc proiectele de anvergură până la capăt. Gândiţi-vă la cât de mult s-ar schimba lucrurile pentru basarabeni dacă statul român ar construi acea autostradă care să unească Iaşi de Târgu Mureş şi să se construiască o autostradă de la Iaşi la Chişinău! Cât de repede ar putea să circule, să ajungă în România şi cât de mult i-ar ajuta să se dezvolte!

- Există proiecte de cercetare comune cu istorici din Republica Moldova care să vizeze evenimente precum unirea din 1918?

- Nu există, din păcate. Cercetarea este subfinanţată şi de către Bucureşti şi de către Chişinău. Există contacte la nivel privat cu istorici de la Chişinău, unii dintre ei foarte competenţi, dar în absenţa finanţărilor nu pot fi realizate programe de anvergură. Din păcate, programul centenarului este, din punctul acesta de vedere, un mare eşec. În loc să finanţăm proiecte de cercetare ştiinţifică de amploare, am alocat bani doar pentru simple manifestări, nu foarte relevante.

- Ce învăţăminte de viitor ar trebui să tragem din ce s-a întâmplat la 27 martie 1918?

- Nu putem da învăţăminte de viitor. E poate momentul în care să ne gândim în mod serios la un proiect comun. Fie că este vorba despre un stat comun, de o comuniune în cadrul Uniunii Europene. Depinde doar de noi, de capacitatea noastră de a ne mobiliza împreună la un proiect comun.

A consemnat Daniel-Valeriu BOBOC