1ancheta Manolache

Dimensiune font:

Anchetă guvernamentală pentru „noii piraţi” din taximetrie

| 13-09-2017 05:25

Asta cere politicianul ieşean Mircea Manolache, el însuşi patron de firmă de taximetrie şi lider al unei asociaţii a transportatorilor * acesta cere Guvernului Tudose să se implice în eliminarea „concurenţei neloiale” practicate de „piraţi” precum UBER sau Bla Bla Car * în caz contrar, transportatorii ameninţă cu greve

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere autorităţilor să demareze o anchetă pentru a stabili modul în care au intrat pe piaţa din România firme precum UBER sau Bla Bla Car. Demersul vine în contextul în care firma UBER este anchetată acum în Statele Unite ale Americii, pentru a se stabili felul în care s-a făcut lobby pentru a intra pe piaţa de peste ocean. „În SUA s-au descoperit deja sume fabuloase plătite pentru această companie, dar activitatea de lobby este interzisă în România şi se numeşte trafic de influenţă. Dorim să aflăm, în urma unei anchete făcute corect, cine a făcut lobby în România, care sunt legăturile de familie între reprezentanţii oficiali ai firmei şi anumiţi politicieni şi dacă în susţinerea activităţii ilegale de transport persoane sunt sau au fost implicate formaţiuni politice”, declară Mircea Manolache, consilier judeţean UNPR şi preşedinte COTAR pe Regiunea de Nord-Est.

Potrivit acestuia, în demersul de aflare al adevărului ar trebui să fie implicate şi autorităţile locale, prin implementarea unui plan de măsuri care să permită prestarea serviciului public de transport local în regim de taxi, în condiţii de siguranţă, confort şi cu garantarea asigurării unei concurenţe loiale, prin eliminarea activităţilor neautorizate. „Salutăm controalele făcute de ANAF, Poliţia Rutieră sau Poliţia Locală şi alte instituţii abilitate ale statului, dar am dori să se verifice cu precădere activităţile neautorizate, nu numai firmele autorizate. Având în vedere faptul că activitatea piraţilor se desfăşoară cu maximă transparenţă, fiind disponibile informaţii pe site-uri şi pe aplicaţiile acestora, autorităţile pot verifica foarte uşor modul în care este piratat transportul de persoane. Toate informaţiile sunt la un singur click distanţă, astfel încât pot fi detectate în numai câteva minute aplicaţiile neautorizate ale persoanelor fizice şi juridice care fac transport neautorizat de mai mulţi ani în România”, mai susţine Manolache.

Ameninţări cu greva fiscală

Pentru a-şi justifica solicitarea înaintată către autorităţi, reprezentanţii COTAR pun pe tapet argumentele care dovedesc că firmele mai sus amintite nu respectă principiile concurenţei loiale. „Neavând calitatea de angajator şi nefiind supuşi autorizării, administratorii platformelor online fac de fapt activitate neautorizată de transport persoane. Nu ne opunem soluţiilor alternative de transport de persoane şi, în calitate de confederaţie patronală, conştientizăm importanţa adaptării la evoluţiile tehnologice şi promovăm concurenţa. Tehnologia aplicaţiilor o avem şi noi încă din anul 2008, dar respectăm legislaţia în vigoare, adică primirea şi transmiterea de comenzi taxi doar prin intermediul unui dispecerat autorizat, conform Legii 38/2003”, susţine Manolache.

În concluzie, reprezentanţii transportatorilor solicită implicarea Guvernului PSD-ALDE în rezolvarea acestei probleme „extinse la nivel global”. „Rugăm Guvernul României să dispună cu celeritate măsuri de reglementare a acestei categorii de servicii de transport, pentru crearea unui cadru concurenţial real şi asigurarea predictibilităţii necesare investiţiilor. În acest mod, ne vom asigura că împărtăşim dezideratul de a furniza servicii publice în condiţii de siguranţă şi confort. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a recurge la toate modalităţile de protest legale, de la greva fiscală până la încetarea totala a activităţii de transport persoane. În timpul grevei noastre fiscale, bugetul statului ar putea fi alimentat de taxele şi impozitele aferente acestui domeniu de activitate, plătite de piraţi”, a conchis consilierul judeţean Manolache.

Dan CONSTANTINESCU

 

 

ULTIMA ORA

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași – Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agro - industrială, (tip “ferm[ creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice – Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 379.562 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc – Valoare de piață lei – fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 306.153 2 – Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 78.300 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 54.527 Licitațiile vor avea loc în data de 08,15,22 și 29.06.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud.Iași, Complex de Birouri ”NH BUSINESS”, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA – pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar decshis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiunea de 10% etc.) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE LD Expert Grup IPURL, lichidatorul judiciar al SC Kat Company SRL, Iaşi, str Eternitate, nr. 84, bl. Z2-1, sc. C, et. 4, ap. 4, jud. Iaşi, în temeiul Legii 85/2006, vinde prin licitaţie publică, următoarele bunuri: Imobile situate în sat Agapia, com. Agapia, jud Neamţ, în bloc: 1. Teren arabil cu suprafaţă S = 1.892 mp, situat în extravilanul comunei Agapia, punct Molizi, jud. Neamţ, înscris în cartea funciară nr. 451/N a localitătii Agapia cu nr. cadastral 524; 2. Teren arabil cu suprafaţa S = 3.275 mp, situat în extravilanul comunei Agapia, punct Molizi, jud. Neamţ, înscris în cartea funciară nr. 448/N a localitătii Agapia cu nr. cadastral 501; 3. Imobil situat în intravilanul satului Agapia, jud Neamţ, compus din: - teren categorie folosinţă “curţi-construcţii” în S = 1.199 mp, parcela 1CC - construcţia cu destinaţia de pensiune turistică S+P+1E+M cu Sconstruită = 347,28 mp şi Suprafaţă construită desfăşurată = 1.389,12 mp - teren categoria de folosinţă “arabil” în suprafaţă de 1.482 mp, parcela 2A Preţ - 2.307.960 lei . Imobile situate în sat Dancu, com Holboca, jud Iaşi, în bloc: 1. Teren intravilan în suprafaţă de 3.400 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1 pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2, C3 şi C4, alcătuit din: - parcela 1(417) de categorie de folosinţă „curţi – construcţii” în suprafaţă de 628 mp, pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2 şi C3; - parcela 2/1(418/1) de categorie de folosinţă „arabil” în suprafaţă de 2.314 mp., pe care se află construcţia C4; - parcela 3(416) de categorie de folosinţă „vie” în suprafaţă de 458 mp; 2. Construcţia C1 – spaţiu comercial D+P+1E, cu Sc la sol = 81,83 mp, supprafaţă utilă 141,01 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1-C1. 3. Rampă C2 cu suprafaţa construită la sol Sc = 19,84 mp, nr. cad. 802/1-C2; 4. Hală C3 - depozit, cu Sc la sol = 198,96 mp, Sutilă = 264,06 mp, CF 60579, nr. cad. 802/A-C3. 5. Casă C4 – locuinţă P+1E, cu suprafaţă construită la sol Sc = 81,40 mp, Sutilă 83,81 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1-C4 Preţ - 822.924 lei. Licitaţiile vor avea loc pe 18.05.2018, 31.05.2018, 15.06.2018 orele 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Cronicar Mustea, nr. 17, parter, ap. 12, jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă ce va conţine: dovada achitării taxei de participare de 1.000 lei, dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei, dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei; actele de identificare ale persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila.Taxele se vor achita în contul RO 87 BTRL 0240 1202 8795 78XX deschis pe numele debitoarei SC KAT COMPANY SRL la Banca Transilvania - sucursala Iaşi. Înscrierile se fac la biroul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Cronicar Mustea, nr. 17, parter, ap. 12, jud. Iaşim cu o zi ȋnainte de data desfăşurării licitaţiei, pânã la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit, 30 zile de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunului, care va fi scos din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra imobilelor scoase la vânzare se va adresa lichidatorului judiciar. Informaţii lichidator judiciar telefon 0232/235508.
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, în calitate de lichidator judiciar al Com Agrotex S.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, b-dul Chimiei, nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO 14584937, O.R.C. J22/304/2003, numit potrivit Sentinţei civile nr. 348/15.03.2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul 5150/99/2016 (379/2016), anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la data de 29.06.2018, ora 12.00, a următorelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de piaţă stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*) - Valoare de pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.*) Activ 1 - Teren în suprafaţă de 9.000 mp, situat în extravilanul satului Tudora, com. Tudora, jud. Botoşani, în parcela 545/24, sola 81, care se învecinează cu Ciornei Viorica, Sandu Elena, HCN 543 şi DE 542. Imobilul a fost dobândit în baza Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2369/2005. - 11.310,00 lei - 11.310,00 lei Activ 2 - Teren în suprafaţă de 2.200 mp, situat în extravilanul satului Tudora, com. Tudora, jud. Botoşani, în parcela 545/64, sola 81. Imobilul a fost dobândit în baza Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1420/2005. - 2.770,00 lei - 2.770,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 28.06.2018, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Componenţa şi descrierea activelor scose la vânzare este cuprinsă în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 28.06.2018, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore de la primirea dovezii de achitare). Relaţii suplimentare - tel: 0755132475; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231, e-mail: vanzari@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Codul de procedură penală, adoptat la ora 22.00 în Camera Deputaților. USR:
18/06/2018 22:57

 Proiectul PSD de modificare a Codului de procedură penală a fost votat luni seară tarziu, cu cateva minute inainte de ora 22.00, de plenul Camerei Deputatilor, in calitate de cameră decizională, dup ...

ULTIMĂ ORĂ Modificările Codului de procedură penală au fost VOTATE în Camera Deputaților
18/06/2018 22:06

Modificările Codului de procedură penală au fost votate de Camera Deputatilor, in această seară. Camera este for legislativ final, astfel că modificările sunt finale. Modificările au trecut cu 175 de vo ...

Vlad Cosma, martor în dosarul lui Sebastian Ghiţă, îşi schimbă declaraţiile: Își retrage denunţul dictat de Mircea Negulescu
18/06/2018 17:39

Vlad Cosma a fost audiat, luni, ca martor, in dosarul in care fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul primar din Ploieşti, Iulian Bădescu, sunt cercetaţi pentru dare, respective luare de mită. Cosma a r ...

ALERTĂ - Protocolul SRI-ÎCCJ, făcut public. Ce conţine documentul
18/06/2018 12:57

 Procedura de declasificare a protocolului de cooperare intre SRI si PICCJ, lansată la finalul lunii mai de directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, s-a incheiat astăzi cu publicarea documentului, transmit ...

 

Ne aşteaptă o lunga vară fierbinte
18/06/2018 00:00

PNL a anunţat că va depune săptămana aceasta, miercuri, o moţiune de cenzură impotriva cabinetului condus de de premierul social-democrat Viorica Dăncilă, intitulată „Opriţi Guvernul marionetă! ...

Petru Movilă, ales vicepreşedinte PMP
17/06/2018 18:24

În cadrul congresului Partidului Mişcarea Populară care a avut loc in cursul zilei de ieri, la Bucureşti, deputatul Petru Movilă a fost ales vicepreşedinte pentru Regiunea de Nord-Est. „Aceast ...

Iohannis, ameninţat cu o plângere penală
14/06/2018 00:00

* demersul PSD de a iniţia un dosar penal lui Klaus Iohannis este destul de limitat in ceea ce priveşte şansele de reuşită * conform Constituţiei, preşedintele Romaniei beneficiază de imunitate şi poat ...

Preşedintele propune referendum
13/06/2018 00:00

* Klaus Iohannis susţine că ar trebui să avem in vedere dacă arhitectura statului este bine gandită sau ar trebui să introducem noi mecanisme pentru a nu ne indepărta de la funcţionarea democratică a s ...

Viceprimarul Radu Botez vrea alegeri în două tururi de scrutin
11/06/2018 00:00

Ieri, Partidul Mişcarea Populară a demarat camapania de strangere de semnături in vederea susţinerii unui proiect de lege care prevede organizarea de alegeri locale in două tururi de scrutin. Dacă princi ...

Marele miting, între ameninţări, mici, bere şi neseriozitate
08/06/2018 18:23

Astăzi, de la ora 20, in Piaţa Victoriei din Bucureşti urmează să aibă loc un mare miting al PSD. La el este anunţată o participare numeroasă - peste 30.000 de membri de partid doar din ţară, la care ...