Anghel Stanciu şi l-a suit în cap şi pe Ponta
Dimensiune font:
Proiectul legislativ pentru acordarea de pensii speciale parlamentarilor continuă să provoace reacţii în plan politic. Împotriva propunerii iniţiate de deputatul PSD de Iaşi, Anghel Stanciu, sprijinit de alţi patru deputaţi ieşeni, s-a poziţionat public şi liderul său de partid, premierul Victor Ponta. „Nu susţinem proiectul privind pensiile parlamentarilor. Cred că un sistem de pensii echilibrat doreşte toată lumea şi avem încă de făcut eforturi în această direcţie. Soluţia nu este să avem pensii speciale”, a declarat Ponta. Proiectul a fost respins de Senat, dar deputaţii sunt for decizional. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi Consiliul Legislativ au avizat favorabil iniţiativa, în timp ce Consiliul Economic şi Social a dat raport de respingere. Inclusiv Guvernul a redactat un punct de vedere oficial prin care a arătat lipsa de oportunitate a proiectului iniţiat de cei cinci deputaţi ieşeni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau