Anton Doboş: „Opriţi risipa din bani publici!”
Dimensiune font:
Deputatul liberal trage un semnal de alarmă cu privire la două greşeli majore ale municipalităţii
În contextul în care lucrările din Fundaţie au deja o întârziere de 14 luni, iar finalizarea pasajului Octav Băncilă a fost amânată oficial cu încă un an, deputatul Anton Doboş acuză municipalitatea de lipsă de responsabilitate în gestionarea proiectelor de dezvoltare urbană. „Asistăm, din nefericire, la încă o demonstraţie a lipsei de management coerent la nivelul municipalităţii. În Fundaţie s-a schimbat din nou constructorul, iar la pasajul care va lega Dacia de Păcurari s-a lucrat cu hărţi greşite, toate aceste greşeli consumând resurse financiare considerabile. Ca să vă dau un exemplu, doar pentru refacerea documentaţiei de la pasajul Octav Băncilă au fost alocaţi 29.000 de euro din banii publici, sumă care ar fi putut fi direcţionată spre rezolvarea altor nevoi stringente ale ieşenilor”, a declarat deputatul Doboş.
Parlamentarul PNL susţine că s-au irosit timp şi bani ca să se constate că proiectele au fost realizate defectuos, dar acestea nu ar fi singurele consecinţe ale proastei administrări. „Aceste situaţii creează nu doar disconfort pentru locuitorii Iaşului, din cauza traficului şi a poluării fonice, dar sunt cauzatoare şi de accidente soldate cu victime, cum a fost cazul celui din Fundaţie, când un autovehicul a plonjat 12 metri în gol”, a mai spus deputatul Anton Doboş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau