Avocatul Poporului intră pe fir: ANCHETĂ - MONSTRU după moartea lui Stan Mustață - Sunt angrenați specialiști în tortură
Dimensiune font:
Avocatul Poporului pornește o anchetă amplă după ce judecătorul Stan Mustață a murit în condiții suspecte în timp ce era închis.
"Am cerut constituirea unor echipe mixte din două domenii distincte din cadrul instituției. Domeniul pentru Armată, Justiție, Poliție, Penitenciare și Mecanismul național de prevenire a torturii. Din aceste echipe vor face parte și medici. Evident că ne interesează să știm mai exact care au fost motivele pentru care s-a dispus mutarea persoanei private de libertate de la Penitenciarul Rahova la Girgiu și mai apoi, după o zi sau două, la Penitenciarul Jilava. Se spune că transferul a fost făcut la două noaptea", a declarat Victor Ciorbea la România TV.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau